Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Predecesorii au toate motivele să fie invidioși! Ce salariu și-a negociat nou șef de la Renault. Suma este fabuloasă

Agerpres
Renault

Noul director general de la Renault, Luca De Meo, va fi plătit mai bine decât predecesorii săi, Thierry Bolloré şi Carlos Ghosn, urmând să primească o remuneraţie totală de peste şase milioane de euro pe an, în funcţie de performanţele sale şi cele ale acţiunilor Renault, informează Reuters şi AFP, scrie agerpres.ro.

La finele lunii ianuarie, Consiliul de Administraţie de la Renault a decis să încredinţeze conducerea operaţională a grupului auto francez lui Luca de Meo, un cetăţean italian în vârstă de 52 de ani, începând cu data de 1 iulie.

Potrivit unor documente publicate luni pe site-ul Renault, Luca De Meo, fost director la Seat, marcă din grupul Volkswagen, va primi un salariu fix anual de 1,3 miliarde de euro la care se va adăuga o remuneraţie variabilă anuală ce se poate ridica până la 150% din salariul fix, "în funcţie de anumite criterii cantitative şi calitative", adică o sumă de 1,95 milioane de euro. La acestea se vor adăuga 75.000 de acţiuni Renault, a căror acordare depinde însă de "anumite criterii de performanţă".

ANI dă un nou tun - Aleși locali, în stare de incompatibilitate și conflict de interese


Conform acestor cifre, remuneraţia potenţială a lui Luca De Meo va fi cu 75% mai mare decât cea a predecesorului său, Thierry Bollore. Revocat în luna octombrie 2019 din postul de director general al Renault, a Bollore beneficiat de un pachet compus dintr-un salariu fix de 900.000 de euro, o compensaţie variabilă de maxim 125% din salariu fix şi 50.000 de acţiuni, ceea ce înseamnă un pachet potenţial de ordinul a 3,7 milioane euro la cursul actual la bursă al acţiunilor Renault.

În cazul lui Carlos Ghosn, dacă se exclude remuneraţia primită de acesta în calitate de preşedinte al Nissan, şi care cumulată cu cea de la Renault i-a permis lui Ghosn să cumuleze o remuneraţie de 15 milioane de euro pe an, Carlos Ghosn a primit de la Renault o remuneraţie anuală de maxim 4,7 milioane euro. Însă aceasta după ce în 2018 a acceptat să îşi diminueze salariul cu 30%, la presiunile guvernului francez.

În 2019, vânzările totale ale grupului auto Renault au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule, în schimb, vânzările mondiale de autoturisme şi utilitare marca Dacia au crescut anul trecut cu 5,1% până la 736.570 unităţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.