DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Predoiu li se alătură colegilor săi din PMP și USR: Ce document a semnat fostul ministru al Justiției

catalin predoiu

"Am semnat sesizarea CCR privind neconstituționalitatea unor articole din Codul Administrativ, formulată de PMP și USR. Limba română este singura limbă oficială în administrație. Codul Administrativ încalcă această regulă constituțională de bază pentru Statul național unitar român. Primarii trebuie să fie remunerați corect, dar orice prevedere legată de pensii trebuie, potrivit legii de tehnică legislativă, să fie plasată în legea pensiilor, unde este sediul materiei", a scris Cătălin Predoiu pe Facebook.

Decizia vine după ce parlamentarii USR şi PMP au făcut apel către liberali să semneze sesizarea la CCR pe Codul administrativ, document adoptat de Camera Deputaţilor.

La momentul anunțului, președintele USR susținea că mai sunt necesare 4 voturi, menționând atunci că niciun liberal nu semnase cererea.

Barna spunea că "PNL nu doreşte să se pună rău cu primarii proprii".

Potrivit Agerpres, deputatul PMP Marius Paşcan a susţinut că se validează oficializarea în administraţia publică locală a unei noi limbi a unor minorităţi, contrar Constituţiei României.

"Dacă până acum în administraţia publică locală legislaţia aferentă permitea utilizarea limbii minorităţilor acolo unde acestea aveau o pondere de peste 20%, de data aceasta, prin admiterea la nivelul instituţiei prefectului a utilizării acestei limbi şi prin obligarea prefectului ca reprezentant al guvernului, al unei instituţii centrale a statului, să oblige unităţile administrative să utilizeze limba maghiară implicit prin adresabilitate, vor crea şi o monstruozitate - vor începe concursuri de angajări în instituţiile publice pe baza criteriului limbii minorităţii, nu vor putea participa la concurs cetăţeni români. (...) În situaţia în care colegii din PNL nu se vor ralia demersului nostru de a sesiza CCR, evident aceste lucruri vor trece şi vor dinamita efectiv administraţia publică din România pe termen lung şi vor permite ceea ce doreşte de mult timp UDMR - enclavizarea pe criteriul etnic teritorial, partea centrală a ţării - respectiv crearea aşa zisului ţinut secuiesc", a susţinut Paşcan.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni proiectul Codului administrativ, cu 175 de voturi "pentru", 33 "împotrivă" şi 15 abţineri

.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.