Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prefectul Alin Stoica, despre măsurile care ar putea fi luate în București: 'Până la sfârșitul săptămânii vom lua o decizie'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Alin Stoica

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că, potrivit estimărilor sale, până la sfârșitul săptămânii ar urma să fie luată o decizie în contextul evoluției situației epidemiologice din București. Capitala a depășit, marți, pragul de 6 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, limită de la care se poate lua în discuție măsura carantinării.

„Ne apropiem de o decizie, se discută în toate forurile interesate. Bucureștiul este o zonă foarte importantă pentru România și orice fel de măsură este supervizată de Guvern. (...) Dacă este nevoie de măsuri ferme pentru a proteja sănătatea oamenilor, există și această discuție (carantina – n.r.) pe masă, dar probabil că avem și alte instrumente”, a declarat Alin Stoica marți seară, la B1 TV.

Întrebat care este orizontul de timp până la care ar putea fi luată o decizie tranșantă despre ce se va întâmpla în Capitală, prefectul a răspuns: „Trebuie luată o măsură în următoarele zile. Estimarea mea este că până la sfârșitul săptămânii”.

În ceea ce privește aspectele care trebuie să fie luate în calcul pentru a lua o decizie, prefectul Capitalei a precizat: „Trebuie luați în calcul toți factorii care sunt incidenți și, în primul rând, datele care sunt disponibile, și trebuie făcut o previziune în cât timp măsurile respective vor da roade. Am văzut deja că au existat voci care au spus că măsurile care au fost decise pentru anumite zone ale țării nu ar fi fost eficiente, trebuie să fim atenți și cu acest lucru. Trebuie să fim atenți ca măsurile pe care le luăm să aibă efectele scontate și să pregătim foarte bine o astfel de măsură”.

Citește și: Gabriela Firea: ‘Da, știu, PSD e de vină! Memorandumul pe care îl nega, ieri, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, există, confirmă, azi, ministrul Muncii, Raluca Turcan’

Întrebat dacă, în cazul în care specialiștii vor decide că e nevoie de carantinarea Bucureștiului, există vreo strategie prin care Capitala să fie închisă, ținând cont de faptul că e un oraș atât de mare și care are o legătură strânsă cu comunele din jur, care reprezintă mare parte din județul Ilfov, Alin Stoica a răspuns: ”Da, există posibilitatea, luând în calcul că orice măsură care ar fi luată trebuie gândită pe o zonă care să acopere inclusiv localitățile limitrofe, care sunt lipite de București. Trebuie gândite măsurile pe toată acea zonă urbană, ca să fie ușor de implementat și să fie și eficient”.

În același timp, chestionat în legătură cu posibilele pârghii pe care le au autoritățile pentru a acționa împotriva localurilor care organizează petreceri, Alin Stoica a spus: ”Există. Am analizat această problemă și, împreună cu Ministerul Sănătății, am găsit o soluție, am luat legătura și cu Poliția Capitalei, și cu DSP și am rugat să se formeze echipe comune de control care să meargă la primii dintre cei mai nedisciplinați dintre ei și să ia măsura suspendării activității”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.