DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Prefectul Toni Greblă trimite controale la târgurile de Crăciun din Capitală, la centrele comerciale, piețe și restaurante

toni grebla

Prefectul Toni Greblă a solicitat autorităților publice locale ca, în perioada 12 – 29 decembrie, să desfășoare controale sanitar-veterinare în piețe agroalimentare, unități de procesare, prelucrare, depozitare, valorificare și de alimentație publică, centre comerciale și târguri din București.

„În ședința Colegiului Prefectural de joi, 8 decembrie 2022, prefectul Toni Greblă a solicitat autorităților publice locale cu atribuții în domeniul controlului ca, în perioada 12 – 29 decembrie, să desfășoare activități complexe și ferme pentru verificarea respectării legislației în domeniul normelor sanitar – veterinare, protecţiei consumatorilor și sănătății publice pe raza Municipiului București. În acest sens, Colegiul Prefectural a adoptat o hotărâre privind constituirea unor Comisii mixte de control, care vor desfășura acțiuni de verificare în piețe agroalimentare, unități de procesare, prelucrare, depozitare, valorificare și de alimentație publică, centre comerciale și târguri din București. Scopul deciziei luate la propunerea prefectului Capitalei este verificarea condițiilor igienico-sanitare și pentru siguranța alimentelor, inclusiv în centrele neautorizate, în vederea prevenirii toxiinfecțiilor alimentare, dar și combaterea activităților de comerț ilegal cu materiale și articole pirotehnice”, transmite Prefectura Capitalei.

Potrivit sursei citate, activitatea de coordonare a comisiilor de control se va realiza prin grija Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, iar, în cazul în care se constată situații deosebite, coordonatorii acestora vor informa, de îndată, prefectul Capitalei cu privire la măsurile dispuse.

„De asemenea, prefectul Toni Greblă face un apel la cetățeni ca, în perioada Sărbătorilor de iarnă, să își facă aprovizionarea doar din centrele autorizate și special amenajate pentru comercializarea diverselor produse agroalimentare și să acorde o atenție sporită calității alimentelor achiziționate, astfel încât să fie cât mai redus riscul unor eventuale probleme de sănătate. Totodată, având în vedere că sărbătorile din ultima lună a anului sunt nu doar prilej de bucurie, ci și ocazie pentru comercializarea ilegală a produselor pirotehnice, prefectul a solicitat o atenție sporită în cadrul controalelor care vor fi efectuate în Capitală și a dispus luarea unor măsuri ferme pentru diminuarea acestui fenomen comercial ilicit, cu consecințe grave la nivel social”, se menționează în comunicat..

„Vreau să trag un semnal de alarmă și cu privire la utilizarea neautorizată a materialelor pirotehnice în spațiul public, mai ales în perioada Crăciunului și Revelionului. Solicit verificări temeinice și măsuri ferme aplicate celor care folosesc petarde și alte produse de acest tip, astfel încât să reducem riscul producerii unor incidente grave pentru comunitate. Adresez o rugăminte și părinților să încerce să aibă grijă de copii, pentru a preveni producerea unor evenimente nefericite. Cu toții trebuie să facem un efort pentru a diminua acest fenomen deosebit de periculos atât pentru sănătatea oamenilor, a copiilor în special, dar și a păsărilor și animalelor, care suferă foarte mult în perioada Sărbătorilor de iarnă din cauza zgomotului provocat de petarde”, a afirmat prefectul Toni Greblă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.