DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PREMIERĂ în București! Flori pentru Irene - expoziție caritabilă care reunește lucrările a 50 de artiști plastici dedicată fiicei arhidiaconului Mihail Bucă

Expoziția caritabilă „Flori pentru Irene” se va desfășura în perioada 5 - 29 octombrie la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și reunește lucrările celor 50 de artiști plastici din toată țara care vin în sprijinul Irenei Ecaterina Constantin în vârstă de 4 ani, diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică, fiica arhidiaconului Mihail Bucă, dirijorul Grupului Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.

Cele 55 de lucrări cu tematică florală vor fi expuse în foaierul sălii de spectacole din B-dul. Nicolae Bălceascu nr. 18, iar fondurile obținute vor fi folosite pentru tratamentul Irenei Ecaterina Constantin și în beneficiul Secției Pediatrie 2, Institutul Clinic Fundeni.

Expoziția va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 09:00 şi 19:00.

Vernisajul expoziției „Flori pentru Irene” va vea loc miercuri, 5 octombrie 2022, cu începere de la ora 18:00 și va fi prezentat de dr. Luiza Barcan, istoric și critic de artă.

Curatorii expoziției sunt dr. Luiza Barcan și Valeriu Drăgan.

Artiști expozanți: Dumitru Macovei, Gheorghe Dican, Grigore Carată, Medi Wechsler Dinu, Gheorghe Coman, Corneliu Drăgan-Târgoviște, Florin Șuțu, Angela Tomaselli, Mircea Nechita, Lucia Juncu, Corina Preda-Perianu, Mircea Corcodel (Mirko), Alexandros Pintili Karciucas, Amar Alnahhas, Carmen Văideanu, Petre Chirea, Vali Irina Ciobanu, Vitalie Butescu, Lucian Muntean, Doru Cristian Deliu, Mugur Popa, Marinella Dumitrescu, Laurențiu Midvichi, Marcel Duțu, Ion Filigean, Mara Deaconu, Maria Zincă, Maria Constantinescu, Laura Stoian, Tina Ecaterina Popa, Cătălin Podoleanu, Petti Velici, Adriana Elena Vâlcea, Corina Croitoru Necșuleu, Georgiana Poenaru, Aurelia Sanda, Alina Daniela Deaconu, Amelia Sanda, Ștefania Prujoiu, Marius Oprea, Olga Popescu, Andreea Petrișor-Hereșanu, Irina Ionescu, Nadia Negru, Eugen Iovan, Mircea Titus Romanescu, Mirela Hagiu, Cornel Vană, Radu Dumitrescu, Elena Otilia.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.