Premierul Mario Draghi a numit-o miercuri la conducerea serviciilor secrete pe Elisabetta Belloni, diplomat de carieră, prima femeie care ocupă această poziţie în Italia, informează AFP.
Mario Draghi a ales-o pe ambasadoarea Elisabetta Belloni pentru a conduce Departamentul Informaţiilor pentru Securitate (DIS), post ocupat anterior de generalul Gennaro Vecchione, informează Agerpres.
DIS, care raportează direct conducerii guvernului, este responsabil în special de supravegherea activităţilor Agenţiei Informaţii şi Siguranţă Externă (AISE) şi ale Agenţiei Informaţii şi Securitate Internă (AISI).
Elisabetta Belloni a ocupat pe parcursul carierei sale numeroase funcţii în cadrul ministerului italian al afacerilor externe, devenind cunoscută publicului în perioada 2004 - 2008, când s-a aflat la conducerea Unităţii pentru situaţii de criză, însărcinată cu operaţiuni ce implicau italieni luaţi ostatici, răniţi sau ucişi în străinătate, în atacuri sau în dezastre naturale.
Născută la 1 septembrie 1958 la Roma, Elisabetta Belloni a absolvit Universitatea Luiss din Roma.
A intrat în diplomaţie în 1985, a participat la reprezentarea italiană pe lângă organizaţiile internaţionale din Viena şi apoi la ambasada italiană din Bratislava. A ocupat diferite funcţii în cadrul ministerului, iar în 2016 a fost numită secretar general, cel mai înalt post pentru un diplomat de carieră. A fost prima femeie numită în acest post la vremea respectivă, la fel cum a fost când a fost numită şefă a Unităţii pentru situaţii de criză a ministerului.
În 2018, numele său a fost vehiculat în presa italiană ca posibil premier al unui eventual guvern de tehnocraţi, într-un moment în care partidele politice nu reuşeau să ajungă la un acord după alegeri.
Premieră în Italia: o femeie a ajuns șefa servciilor secrete
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.024
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.024

3.847
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
3.847

8.489
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
8.489

4.436
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.436

4.093
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.093

1.708
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.708

11.565
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.565

4.036
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.036

5.223
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.223

4.591
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.591

4.424
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.424

5.222
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.222

3.130
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.130

















Comentează