DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premieră ISTORICĂ în tenisul masculin: Un jucător surd a câștigat un meci în circuitul ATP - VIDEO

Duckhee Lee

Duckhee Lee (21 de ani) a devenit primul tenismen surd care câștigă un meci în circuitul ATP. S-a întâmplat luni seară, în turul 1 de la Winston-Salem (SUA), când sud-coreeanul l-a învins pe Henri Laaksonen, scor 7-6 (4), 6-1.

Site-ul ATP i-a dedicat un material special lui Duckhee Lee, care a explicat prin ce a fost nevoit să treacă pentru a putea să-și realizeze visul - acela de a juca tenis, informează mediafax.ro.

Citește și: Rareș Bogdan scoate la suprafață adevăruri cutremurătoare: Clanurile politice au dat tonul, iar clanurile interlope s-au adaptat

"Oamenii râdeau de handicapul meu, îmi spuneau că nu ar trebui să joc. A fost foarte dificil, dar prietenii și familia m-au ajutat să merg mai departe. Vreau să le arăt tuturor că pot face asta. Mesajul meu pentru oamenii care nu pot auzi este să nu fie descurajați. Dacă încerci din greu, poți face orice|, a spus Lee, pentru atptour.com.

Lee a fost diagnosticat cu surzenie la vârsta de doi ani. Tenismenul nu poate auzi deciziile arbitrilor sau scorul, fiind nevoit să își dea seama de aceste lucruri prin semnele făcute de arbitrul de scaun sau de oamenii din echipa sa.

Citește și: Andrei Caramitru îi arată colții lui Moise Guran: ‘Are o postare halucinantă’

Un moment inedit a avut loc în setul al doilea al meciului cu Laaksonen, disputat luni. La scorul de 5-1, tabela de scor arăta 40-15 pentru sud-coreean, însă rezultatul corect era 30-15. Văzuți în imposibilitatea de a comunica cu acesta, un voluntar prezent la teren i-a arătat trei degete lui Lee, care a înțeles că este vorba de "30".

Duckhee Lee nu cunoaște nici limbajul semnelor pentru că a fost învățat să citească pe buze în Coreea, când era copil. De asemenea, coreeana vorbită de acesta nu este una nativă. La interviul de după victoria de la Winston-Salem, Soopin, logodnica sa, a primit întrebările tradusă din engleză în coreeană, și i le-a oferit lui Lee. Acesta i-a răspuns lui Soopin, care le-a transmis mai departe translatorilor și reporterilor.

Citește și: Florin Cîțu reacționează! Firea Faliment ne sorcoveste

Nici colegii din circuit nu au rămași indiferenți față de provocarea pe care o înfruntă sud-coreeanul. Tennys Sandgren (73 ATP) a explicat prin ce a trecut când l-a întâlnit într-un meci pe Lee: "L-am învins acum câțiva ani și a venit după meci la mine cu un translator Google și m-a întrebat: ”Care îmi sunt slăbiciunile?”. Pentru cineva care este surd și nu poate vorbi engleza deloc bine, este ceva incredibil. Eu n-aș fi făcut-o. A fost foarte tare".

De asemenea, Andy Murray, fost lider mondial în ierarhia ATP, eliminat în primul tur al turneului american, a spus: "Dacă ar fi să joc cu căștile în urechi, mi-ar fi incredibil de greu să-mi dau seama de viteza mingii sau de efectul care vine din rachetă. Noi ne folosim urechile foarte mult. Evident, este un dezavantaj uriaș, iar ceea ce face el este un efort incredibil".

Citește și: Șeful INML face anunțul! Rezultatele au fost doar preliminare, continuăm expertizele

Duckhee Lee este calificat în turul secund al turneului de la Winston-Salem. În această fază, sportivul clasat pe poziția 212 ATP îl va întâlni pe al treilea favorit al întrecerii, Hubert Kurkacz (41 ATP).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.