Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PREMIERĂ: Lovitură devastatoare pentru Tăriceanu, din cauza "ordonanţei traseiştilor"

tariceanu2

Bomba care se anunţa în tabăra lui Tăriceanu, din cauza ordonanţei care a permis migraţia politică a aleşilor locali, a început să explodeze în ţară. Prima explozia s-a petrecut în Consiliul Local Zalău şi ar putea reprezenta un precedent periculos pentru sute de alţi aleşi locali.

Citeşte şi: O BOMBĂ cu ceas în tabăra lui Tăriceanu/ DOCUMENT

Doi consilieri locali PNL au depus în perioada de "transferuri" documente la secretariatul Primăriei Zalău prin care îşi exprimau opţiunea pentru Partidul Liberal Reformator. Problema e că PLR nu există oficial, cererea de înregistrare fiind respinsă de instanţă. Astfel, PNL a decis să-i excludă pe cei doi consilieri şi să ceară Consiliului Local Zalău să ia act de încetarea mandatelor. Lucru pe care legislativul local din reşedinţa judeţului Sălaj l-a şi făcut. Astfel, cei doi consilieri locali - Rodica Mureşan şi Raul Dragoş Bogdan - şi-au pierdut mandatele pentru că vrut să treacă la PLR în baza OUG 55/2014.

Preşedintele interimar al filialei Sălaj a Partidului Liberal Reformator (PLR), deputatul Mirel Taloş, consideră ilegală hotărârea Consiliului Local Zalău.

"Referatul susţine iniţial că, aderând la un partid care nu există, cei doi au rămas membri PNL, dar în acelaşi timp că şi-au pierdut calitatea de membri PNL prin aderarea la alt partid, despre care tot referatul susţine că nu există. Dacă aderarea celor doi consilieri la Partidul Liberal Reformator este nulă de drept, cum se susţine în referat, ea nu poate în acelaşi timp să producă efectul juridic al pierderii calităţii de membru PNL. Referatul constatator este lipsit de logică juridică elementară, deci Hotărârea Consiliului Local Zalău de încetare a mandatelor consilierilor Rodica Mureşan şi Raul Dragoş este ilegală. Această inconsistenţă juridică este jenantă pentru toate persoanele implicate în redactarea referatului constatator al Primăriei Zalău", a declarat Mirel Taloş, citat de Agerpres.

Taloş a subliniat că partidul pe care îl reprezintă studiază în prezent modul în care vor fi atacate în instanţă hotârările de încetare a mandatelor celor doi consilieri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.