DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premieră pentru sistemul militar: aviația israeliană participă la exerciții în Germania

avion militar

Avioane şi piloţi din forţele aeriene israeliene vor participa pentru prima oară la exerciţii militare în Germania, a informat joi Luftwaffe - aviaţia militară germană. Cele două forţe aeriene vor participa în perioada 17-28 august la manevre comune denumite "Blue Wings 2020", transmite AFP, relatează Agerpres.

În afara activităţilor de instruire, militarii israelieni vor participa la comemorări în fostul lagăr de concentrare nazist de la Dachau.

De asemenea, o escadră de avioane germane şi israeliene va survola baza aeriană de la Fuerstenfeldbruck, din apropiere de Munchen, unde gruparea palestiniană Septembrie Negru a luat ostatici în timpul Jocurilor Olimpice din 1972. În urma atacului terorist şi-au pierdut viaţa 11 sportivi israelieni.

AFP reaminteşte că Luftwaffe a participat la exerciţii comune în 2019, în deşertul Negev din Israel, însă avioanele militare israeliene nu au aterizat niciodată până acum în Germania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.