DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul britanic Boris Johnson califică drept 'indestructibilă' relaţia dintre Regatul Unit şi SUA

smartradio.ro
Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a calificat drept ''indestructibilă'' relaţia dintre Regatul Unit şi SUA, după prima sa întrevedere, joi, cu preşedintele american Joe Biden, înaintea summitului liderilor G7 care începe vineri, informează AFP, citată de Agerpres.

"Este vorba de o relaţie pe care o puteţi numi relaţie profundă şi semnificativă, cum doriţi, o relaţie indestructibilă", "o relaţie care durează de foarte mult timp şi care a jucat un rol important pentru pace şi prosperitate în Europa şi în lume", a declarat Boris Johnson într-un interviu difuzat vineri dimineaţa de BBC.

În timpul întrevederii lor de joi, cei doi lideri au abordat "25 de subiecte" în detaliu, printre care perturbările induse de Brexit în Irlanda de Nord.

Boris Johnson a minimalizat nemulţumirea lui Joe Biden, mândru de originile sale irlandeze, cu privire la tentativele Londrei de a reveni asupra "protocolului nord-irlandez", care evită întoarcerea la o frontieră cu Irlanda, dar perturbă aprovizionările dintre Regatul Unit şi provincia nord-irlandeză.

Citește și: Contra-informațiile militare MOBILIZATE în cazul ASASINATULUI din Vest

Fie că este vorba de el însuşi, de Uniunea Europeană, de Washington, "toată lumea are un interes enorm în a se asigura că noi vom păstra simetria esenţială a acordului din Vinerea mare", care a pus capăt în 1998 celor trei decenii de conflict sângeros între loialişti, ataşaţi coroanei britanice, şi republicanii favorabili reunificării insulei. "Cred că putem reuşi", a spus Boris Johnson.

Premierul conservator a evocat de asemenea cu Joe Biden cazul, foarte urmărit în Regatul Unit, al morţii lui Harry Dunn, ucis într-un accident rutier cauzat de soţia unui diplomat american, care a fost rapid repatriată în SUA, fiind invocată imunitatea diplomatică.

Joe Biden este "angajat activ în acest caz", a afirmat Boris Johnson, şi "are propriile sale motive de a se simţi profund vizat de această chestiune", pentru că şi-a pierdut prima soţie şi fiica într-un accident de maşină în 1972.

Potrivit lui Boris Johnson, "dificultatea" constă în "limitele a ceea ce executivul poate face cu (...) sistemul judiciar, însă cele două părţi conlucrează".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.