Premierul britanic spune că vizita sa în Irlanda reprezintă un moment de resetare a relațiilor

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 07-09-2024

Actualizat: 07-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: thesun.co.uk

Premierul britanic Keir Starmer a descris prima sa vizită oficială în Irlanda drept un „moment de resetare” în relațiile dintre Regatul Unit și cel mai apropiat vecin al său, scrie Sky News.

 

Keir Starmer s-a întâlnit sâmbătă cu omologul său irlandez Simon Harris, în Dublin, devenind primul premier britanic care vizitează Republica Irlanda în ultimii cinci ani.

Cei doi lideri au discutat cadrul pentru un summit anual privind comerțul și cooperarea între Irlanda și Regatul Unit.

Ei au declarat că au convenit asupra temelor și structurii primului summit din martie 2025, care va avea loc apoi în fiecare an.

„Economia noastră, piețele noastre, sunt interconectate și au fost de foarte mult timp. Așadar, cred că fundația pe care ne bazăm această resetare este puternică”, a spus Keir Starmer, citat de news.ro.

Premierul irlandez a descris vizita prim-ministrului britanic drept o „mare onoare”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri