DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul Canadei, Justin Trudeau, se va întâlni în februarie cu Joe Biden pentru a reînnoi 'prietenia profundă' dintre Canada și SUA

ctvnews.ca
Joe Biden, Justin Trudeau

Premierul Canadei, Justin Trudeau, şi preşedintele american, Joe Biden, au avut vineri o "călduroasă" discuţie telefonică cu ocazia căreia au decis să se întâlnească "luna viitoare", a anunţat biroul prim-ministrului canadian, notează AFP, potrivit AGERPRES.

În cursul unei discuţii de peste 30 de minute, noul preşedinte american şi Justin Trudeau "au convenit să se întâlnească luna viitoare pentru a face să progrese munca importantă care constă în reînnoirea prieteniei profunde şi durabile dintre Canada şi Statele Unite", potrivit unui comunicat.

Modalităţile acestei întâlniri bilaterale - online sau în prezenţă fizică -, precum şi data, rămân de precizat, potrivit consilierilor lui Justin Trudeau.

Discuţia telefonică, primul apel al lui Joe Biden unui lider străin, potrivit Casei Albe, s-a desfăşurat pe un "ton foarte călduros", a precizat biroul premierului canadian.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

Cei doi au abordat o serie de subiecte ca lupta împotriva pandemiei de coronavirus, care a dus la închiderea frontierei dintre cele două ţări în martie, protecţia mediului sau relaţia "economică extraordinară şi foarte strânsă" dintre cei doi vecini, potrivit comunicatului.

Joe Bide şi Justin Trudeau au abordat şi primul subiect de discordie între cele două ţări: decizia noului preşedinte american de blocare a construcţiei oleoductului Keystone XL, sprijinit de Ottawa, dar denunţat de Washington pentru impactul său asupra mediului.

"Premierul a exprimat decepţia Canadei în ce priveşte decizia Statelor Unite legată de proiectul Keystone XL", a indicat biroul său. "Premierul a subliniat avantajele importante pe care le procură relaţia bilaterală în domeniul energiei pe plan economic şi al securităţii energetice. El a mai subliniat sprijinul său pentru muncitorii din domeniul energiei", potrivit documentului.

Prim-ministrul canadian, care a întreţinut relaţii extrem de dificile cu Donald Trump, a salutat o "nouă eră" în relaţiile dintre cele două ţări, în cursul unei conferinţe de presă vineri dimineaţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.