Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul italian Mario Draghi se va întâlni cu Joe Biden la Washington, în timp ce coaliţia sa este îngrijorată de trimiterea de arme suplimentare Ucrainei

qz.com
Mario Draghi

Prim-ministrul italian Mario Draghi se deplasează marţi la Washington pentru discuţii cu preşedintele american Joe Biden, o vizită ce are loc într-un context intern incomod, în care lideri ai coaliţiei de guvernare de la Roma îşi exprimă dezacordul în creştere faţă de trimiterea de arme suplimentare Ucrainei, transmite luni Reuters.

Giuseppe Conte, fost şef al guvernului şi actual lider al Mişcării 5 Stele (M5S), cea mai mare formaţiune din parlament, i-a cerut lui Draghi să caute o soluţie diplomatică la război în locul trimiterii de 'arme mai grele şi mai letale', care, în opinia sa, riscă să alimenteze conflictul.

Draghi, care a adoptat o linie dură contra Rusiei după atacul declanşat de aceasta în Ucraina la 24 februarie, nu a dat curs cererilor lui Conte ca premierul să se adreseze parlamentului înaintea deplasării în SUA, pentru a clarifica poziţia Italiei pe care premierul intenţionează să i-o prezinte lui Biden, potrivit Agerpres.ro.

Sondajele arată că în Italia - spre deosebire de celelalte state europene din G7 (Marea Britanie, Franţa, Germania) - există puţin sprijin public pentru trimiterea de arme Ucrainei.

Sâmbătă, liderul Ligii (extremă-dreaptă), Matteo Salvini, un alt partener major în coaliţia de guvernare a lui Draghi, a luat aceeaşi poziţie ca şi Conte în privinţa sprijinului militar pentru Kiev.

'Mai multe arme pentru Ucraina? Nu. Ele ar însemna mai multă moarte, mai mult război, mai multă foamete', a scris pe Twitter Salvini.

Chiar şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), până acum cel mai mare susţinător al liniei dure a lui Draghi, arată semne de divizare internă şi schimbare treptată de poziţie.

'Draghi ar trebui să-i spună lui Biden să nu sporească tensiunile', a afirmat duminică Graziano Delrio, un deputat marcant al PD, adăugând că o soluţie negociată este singura opţiune viabilă şi că 'americanii ... nu trebuie să creadă că poate exista un învingător'.

La rândul său, liderul PD, Enrico Letta, afirmă în ediţia de luni a cotidianului Corriere della Sera că în Europa 'nu trebuie să ne permitem să fim conduşi de Statele Unite', şi lansează un apel către cele mai mari cinci ţări ale UE să meargă mai întâi la Kiev, apoi la Moscova, într-un efort de impulsionare a păcii.

Rămâne de văzut dacă aceste tensiuni vor afecta poziţia lui Draghi faţă de război sau dacă, aşa cum sugerează unii comentatori, M5S sau Liga ar putea părăsi coaliţia înaintea alegerilor de la începutul anului viitor.

Vizita de trei zile a lui Draghi la Washington, prima de la preluarea mandatului acum 15 luni, se va axa pe conflictul din Ucraina şi pregătirile în vederea reuniunilor G7 şi NATO de luna viitoare, a indicat o sursă guvernamentală de la Roma.

În condiţiile în care Italia este puternic dependentă de gazul din Rusia, pe agendă se va afla cu certitudine şi securitatea energetică, Draghi fiind însoţit de altfel de Claudio Descalzi, şeful concernului petrolier italian ENI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.