Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat Uniunea Europeană de comportament imperialist faţă de statele membre mai mici din cadrul blocului comunitar într-un articol de opinie publicat miercuri pe site-ul de ştiri Welt, citat de DPA.
'Practica politică a arătat că poziţiile Germaniei şi Franţei contează mai mult decât toate celelalte', a scris Morawiecki pentru media germană menţionată, pledând pentru o abordare care să se bazeze într-un grad mai ridicat pe consens, informează Agerpres.
'Avem deci de a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care cei mai puternici deţin puterea', a spus el, adăugând că imperialismul UE trebuie combătut la fel ca imperialismul rusesc.
Premierul Morawiecki, al cărui guvern naţionalist dominat de reprezentanţii formaţiunii Lege şi Justiţie (PiS, conservator) a intrat în repetate rânduri în conflict cu Bruxellesul îndeosebi în probleme legate de statul de drept, a opinat că invazia Rusiei în Ucraina a pus în lumina reflectoarelor ceea ce el a numit deficienţele Uniunii Europene.
În editorialul său, şeful guvernului polonez a cerut 'o reformă profundă care să readucă binele comun şi egalitatea în prim-planul principiilor uniunii'.
Politicienii partidului aflat la putere în Polonia au avertizat că Varşovia ar putea riposta în faţa UE, dacă ţara nu îşi primeşte partea din fondurile de recuperare post-pandemie. Bruxelles-ul critică de mai mult timp recentele reforme ale sistemului judiciar din Polonia, care, în opinia sa, nu garantează imparţialitatea şi independenţa sistemului juridic polonez şi, prin urmare, încalcă legislaţia UE.
Premierul Poloniei, discurs furibund împotriva Uniunii Europene: un comportament imperialist
Explorează subiectul
Articole Similare

14.970
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
14.970

58.749
Decizie în instanță pentru Horațiu Potra: 'Șeful mercenarilor', obligat la plată prin hotărâre judecătorească
58.749

70.928
VIDEO Două țări se unesc pe una dintre cele mai importante axe de transport N-S ale Europei Centrale: marfa din porturile grecești ajunge mai repede în centrul Europei
70.928

7.928
Gheorghe Piperea lansează un avertisment cu privire la criza ocupanților ilegali/ Situația este dramatică în Vest
7.928

43.241
Zelenski, anunț surprinzător: „Suntem pregătiți pentru compromisuri!” / Condiția impusă de Ucraina
43.241

70.152
În Europa a fost descoperit cel mai mare lac subteran din lume: e foarte bogat în minerale și e la peste 100 m adâncime
70.152

84.397
Se construiește Drumul Expres cu rol strategic pentru România: Țara noastră devine jucătorul cheie în reconstrucția Ucrainei post război
84.397

34.720
În 2026 trecem la ora de vară mai repede: noaptea în care pierdem o oră de somn
34.720

115.940
Înfrângere de proporții pentru Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu, în interiorul PNL
115.940

174
Numărul cazurilor de cancer creşte în UE, cu impact social şi economic tot mai mare
174

30.169
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
30.169

3.380
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
3.380

70.365
Ce studii are, de fapt, președintele Nicușor Dan? Fostă judecătoare cere documente oficiale în instanță. „Avem dreptul să cunoaştem adevărul despre studiile făcute de actualul preşedinte al României”
70.365

















Comentează