Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Viorica Dăncilă URECHEAZĂ ambasadorii români: 'Avem nevoie de o viteză mai bună de reacție'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut, luni, diplomaților români, la Palatul Victoria, să aibă o „viteză mai bună de reacție" și să trimită Guvernului mai multe analize privind evoluțiile economice din statele în care sunt acreditați, scrie Mediafax.

„Misiunilor diplomatice din străinătate le revine rolul de a fi mesagerii ofertei economice a României, facilitatorii contractelor cu mediul de afacei din țările de reședință. Sunteți cei care identifică și ajută la valorificarea oportunităților de colaborare la nivel instituțional și de companii. E important ca ușile ambasadelor României să fie întotdeauna deschise antreprenorilor români interesați de piețele externe", a declarat premierul Viorica Dăncilă, luni, la sediul Guvernului, unde s-a întâlnit cu reprezentanții corpului diplomatic al României, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

Prim-ministrul le-a cerut ambasadorilor să comunice mai mult cu Guvernul.

Citește și: Augustin LAZĂR, LINȘAT din PSD: 'Când Giuliani decapita mafia, Lazăr servea ca procuror în regimul Ceaușescu'

„Pe lângă disponibilitatea constantă față de solicitările mediului de afaceri, mă aștept ca în activitatea dumneavoastră curentă să acordați o atenție deosebită colaborării cu celelalte instituții publice. În acest sens, mi-aș dori să încercăm împreună să intensificăm comunicarea misiunilor diplomatice cu membrii Guvernului pe proiecte sectoriale pentru exploatarea în mod coordonat și mai eficient a acelor domenii în care pot fi realizate acorduri și semnate noi contracte", a declarat Dăncilă.

Aceasta le-a mai solicitat acestora „un nou mod de abordare a diplomației economice" și le-a spus că este nevoie de o „o mai bună viteză de reacție".

„Avem nevoie de modernizarea demersului diplomatic, de o mai bună viteză de reacție la provocările si oportunitățile existente, în concordanță cu principiile Uniunii Europene. Odată cu dezvoltarea tehnnologiilor și a noilor modalități de comunicare, putem promova un nou mod de abordare a diplomației economice. Principalul avantaj al apartenenței la Uniunea Europeană este acela că interesele economice și diplomatice ale membrilor săi se bazează pe colaborarea dintre aceștia și nu pe confruntarea dintre ei", li s-a adresat premierul diplomaților prezenți la Palatul Victoria.

Printre cerințele prim-ministrului s-a numărat și trimiterea de către diplomați a mai multor analize economice, Dăncilă amintindu-le membrilor corpului diplomatic al României că urmărește cu atenție activitatea acestora.

„În informările pe care le trimiteți în mod constant, stimați membri ai corpului diplomatic, aș vrea să includeți mai multe analize privind evoluțiile economice din statele în care ați fost acreditați și propuneri concrete privind cooperarea sectorială bilaterală (...) Un aspect important al muncii diplomaților este furnizarea de informații legate de oportunitățile de investiții si de export dar și sprijin concret pentru dezvoltarea afacerilor din țară. Vă asigur, domnilor ambasadori, că urmărim cu atenție activitatea misiunilor diplomatice. Am solicitat ministrului afacerilor externe, în luna martie, o analiză și o evaluare a activității ambasadorilor români în străinătate, a șefilor de misiune și a consulilor generali. Același lucru l-am cerut și ministrului pentru mediul de afaceri, cu referire la activitatea rețelei externe de atașați comerciali. Sunt la curent cu activitatea dumneavoastră", a mai declarat Dăncilă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.