Cele mai bune proiecte și programe din educația financiara au fost premiate de Autoritatea de Supraveghere Financiară la Gala EduFIN, organizata la Palatul Parlamentului. Leonardo Badea, Președintele ASF, a declarat în deschiderea evenimentului că Autoritatea tratează cu maximă importanță misiunea pe care și-a asumat-o, aceea de a contribui la îmbunătățirea nivelului de educație financiară pentru întreaga populație și în special pentru tineri.
“În calitate de Președinte al ASF, dar și de profesor universitar, mă bucur că putem contribui la educarea tinerilor și le putem recunoaște reusitele. Până în prezent, ASF a ajutat aproape 40.000 de elevi și peste 20.000 de studenți care au participat la cursurile predate de peste 161 de lectori în cele 160 de școli și licee și 9 centre universitare din toată țara”, a declarat Leonardo Badea, potrivit unui comunicat remis ŞTIRIPESURSE.RO.
Prezent la eveniment, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici a declarat ca „ar trebui sa incepem educatia financiara de la cel mai inalt nivel si anume cred ar trebui sa pregatim, sa educam clasa politica, in principal. Si de la acest nivel cred ca ar trebui inceputa foarte agresiv o astfel de educatie financiara".
Citeşte şi: ALERTĂ - România e SUB APE: Noi coduri PORTOCALII şi GALBENE de inundaţii. Care sunt zonele afectate / HARTĂ
În cadrul Galei au mai fost acordate și premii speciale de recunoaștere a excelenței în demersurile privind educația financiară.
Premiile Galei EduFIN
1. Premiul acordat pentru cea mai bună campanie de responsabilitate socială cu componentă educativă
Câștigător: Banca Transilvania – pentru campania Seminar gratuit de inteligență financiară
2. Premiul acordat pentru Cea mai bună emisiune/publicație/reportaj media/blog de educație financiară în anul precedent
Câștigătorul: Capital TV
3. Premiul acordat pentru cea mai creativă campanie de educație financiară (non-bancară) din anul precedent
Câștigătorul a fost: Uniunea Națională a Societăților de Asigurare din România pentru campania Sărbătorile în Asiguropolis
Premii speciale
Premiul acordat pentru rezultate școlare deosebite
- Ciprian Mircea Bonciocat, elev la Liceul Tudor Vianu din București
Premiu special pentru implicare în activitatea de educație financiară
- Fundația Dreptul la Educație cu campania Upgrade yourself
Premiul special pentru elaborarea și adoptarea Legii RCA
- Parlamentului României
Premiu special pentru educatie financiară
- Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu
Premiul special acordat profesorului universitar dedicat educației financiare
- Alexandru Butiseacă (Universitatea Româno-Americană)
Premiul acordat celui mai bun lector voluntar de educație financiară nebancară în anul precedent
- Constantin Dinu
Citeşte şi: Dan Andronic RUPE TĂCEREA: Dezvăluiri ŞOC despre episodul 2 al interviului lui Ghiţă
„Noi, alaturi de partenerii nostri, tratam cu maxima importanta aceasta misiune, de-a contribui la cresterea educatiei financiare pentru intreaga populatie si in special pentru tineri. Fara o educatie financiara pe masura, nu putem avea pretentia ca Romania sa isi atinga potentialul economic in cadrul familiei europeane”, a declarat Leonardo Badea.
Gala EduFin face parte din seria de evenimente organizate de ASF în cadrul Global Money Week.