Preşedintele Azerbaidjanului este gata pentru negocieri de pace cu Armenia

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 20-05-2021

Actualizat: 20-05-2021

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat joi că este gata pentru negocieri de pace cu Armenia, la şase luni după un conflict sângeros între cele două ţări din Caucaz pentru control asupra enclavei Nagorno-Karabah, informează AFP.

"Suntem gata să conlucrăm la un acord de pace cu Armenia, pentru a pune capăt definitiv aspectului militar al relaţiilor noastre şi pentru a minimiza riscurile viitoare", a declarat Aliev în timpul unei conferinţe online cu privire la Caucaz, retransmisă pe YouTube. "Conflictul din Nagorno Karabah s-a sfârşit şi a venit timpul să ne gândim la viitor", a spus el.

La rândul său, premierul armean Nikol Paşinian a afirmat joi, în timpul unei reuniuni ministeriale, că un acord cu Azerbaidjanul este în curs de pregătire sub egida Rusiei, scrie Agerpres.ro.

"Deciziile în baza cărora a fost încheiat un acord de principiu cu partenerii noştri internaţionali sunt 100% conforme intereselor Armeniei", a declarat Paşinian, înainte de a adăuga că el "va semna acest document în cazul în care Azerbaidjanul va respecta ceea ce s-a convenit". El nu a dorit să dezvăluie mai multe detalii în acest stadiu.

Azerbaidjanul şi Armenia s-au înfruntat în toamna anului trecut pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah, conflictul soldându-se cu peste 6.000 de morţi şi înfrângerea Erevanului, care a trebuit să returneze importante teritorii către Baku.

În pofida acordului de încetare a focului, încheiat de Armenia şi Azerbaidjan cu medierea Rusiei, şi desfăşurării de trupe ruse de menţinere a păcii, tensiunile persistă în regiune.

Astfel, Armenia a acuzat săptămâna trecută forţele azere că i-au încălcat frontiera pentru a prelua controlul asupra teritoriilor ce înconjoară lacul Sev, împărţit între cele două ţări, şi a cerut ajutor militar Rusiei. Aceste acuzaţii au fost respinse de Baku.

Joi, Paşinian a afirmat că circa 600 de soldaţi azeri se află în continuare pe teritoriul armean, adăugând că această problemă trebuie rezolvată "pe cale diplomatică".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri