Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Comisiei Juridice din Senat: Ținta noastră, a tuturor, sunt traficanţii de droguri

Radu Pop
Cristian Niculescu Tagarlas

Președintele Comisiei Juridice din Senat, liberalul Cristian Niculescu Țâgârlaș, a prezentat miercuri, în plenul Senatului, argumente solide pentru o legislație care să vizeze traficanții de droguri, astfel încât drogurile să nu mai ajungă în școli.

Argumentele prezentate în plenul Senatului, care au fost susținute anterior și în ședința Comisiilor reunite , Juridică și Învățământ, i-au convins pe senatori să respingă proiectul iniţiat de deputaţi PSD privind combaterea consumului de droguri în şcoli, deoarece în forma prezentată nu putea fi pus în aplicare, fapt recunoscut chiar de către senatorii PSD.

Senatorul PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș susține că pentru atingerea dezideratelor se poate suplimenta, acolo unde este cazul, bugetul și resursa umană a instituțiilor implicate deja în combaterea acestui fenomen.

,,Din punctul meu de vedere, soluția de creștere a pedepselor în cazul săvârșirii unor astfel de fapte și aplicarea acestor măsuri trebuie să fie ultima dintre soluții, importante fiind educația și prevenția realizate chiar din primii ani de școală, pentru informarea și prezentarea riscurilor la care se supun cei care aleg să folosească astfel de substanțe.

Consumatorul de droguri trebuie să fie văzut ca o victimă, mai ales atunci când este vorba de minori. Traficanții sunt principalii pioni care trebuie să fie eliminaţi de pe această tablă de șah. Ținta noastră, a tuturor, sunt traficanţii de droguri!,, a subliniat președintele Comisiei Juridice din Senat.

În opinia sa, pentru combaterea consumului de droguri în școli se poate realiza un program-pilot de testare noninvazivă a suprafețelor din unitățile școlare, alegându-se în mod aleatoriu un județ pentru începerea unui astfel de program.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.