Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu: 'Mai puţin de 9% din persoanele cu dizabilităţi instituţionalizate doresc şi ar putea să muncească'

handicap handicapat dizabilitati

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a încheiat, vineri, un parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) prin care cele trei instituţii şi-au propus angajarea persoanelor cu dizabilităţi şi a tinerilor din centrele de plasament care, după împlinirea vârstei de 18 ani părăsesc aceste centre, în condiţiile în care mai puţin de 9% din persoanele cu dizabilităţi instituţionalizate doresc şi ar putea să muncească, potrivit agerpres.ro.

"La nivelul judeţului Sibiu sunt 15.000 de persoane cu abilităţi speciale, 673 dintre acestea sunt instituţionalizate. Bineînţeles că nu toate pot să lucreze şi nu toate îşi doresc, pentru că trebuie să recunoaştem realitatea aşa cum este ea, însă, cel puţin 59 dintre beneficiarii din centrele de asistenţă socială din subordinea DGASPC Sibiu şi-au exprimat dorinţa şi întrunesc condiţiile pentru a putea ocupa un loc de muncă potrivit cu abilităţile pe care aceştia le au. Nu avem în vedere doar aceste persoane, ci ne gândim la cei tineri, care la 18 ani trebuie să părăsească sistemul de stat, de protecţie socială de stat şi practic sunt aşa, în bătaia vântului, pentru că, din păcate, există un vid legislativ care nu permite la acest moment instituţiilor statului să-i susţină în continuare şi degeaba, atât pentru aceşti copii, cât şi pentru persoanele instituţionalizate cu dizabilităţi, se încearcă pregătirea lor pentru o viaţă independentă, pentru consilierea lor, aceşti copii ajung să fie de multe ori pe străzi, pentru că nu reuşesc să ocupe un loc de muncă şi să poată fi independenţi financiar şi cu toate consecinţele care decurg din această independenţă financiară", a declarat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, în timpul unei conferinţe susţinute la sediul instituţiei.

Preşedintele CJ Sibiu recunoaşte că unii angajatori refuză să ofere locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi, motivând că este greu de lucrat cu acestea.

"Ştiu că există anumite reţineri, pentru că sunt poate printre ei şi persoane cu care se lucrează mai greu, dar sunt şi printre ceilalţi persoane cu care se lucrează mai greu şi trebuie să le acordăm şansa de a avea un tratament egal. Noi, astăzi vom încheia şi un parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Sibiu şi cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, parteneriat prin care stabilim măsuri concrete prin care să ajutăm aceşti copii şi aceste persoane cu abilităţi speciale", a mai spus Daniela Cîmpean.

Prezentă la această conferinţă, Raluca Turcan a anunţat ulterior, pe pagina sa de Facebook, că vor fi investite 50 de milioane de euro prin PNRR pentru protecţia adulţilor cu dizabilităţi

"PNRR la rândul său este un mecanism prin care propunem 50 milioane euro pentru reforma sistemului de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi, bani investiţi în modernizarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi. PNRR va putea finanţa şi economia socială, iar dezvoltarea de întreprinderi va avea drept efect creşterea gradului de ocupare în rândul persoanelor cu dizabilităţi. Regândirea sistemului de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii (prin dezinstituţionalizare) poate produce la rândul său o reinterpretare a cutumelor şi va promova alternative de viaţă independentă sau semi-independentă. De aceea avem în plan o regândire a sistemului de sprijin acordat beneficiarilor din serviciile rezidenţiale care doresc să se angajeze", a spus ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.