Preşedintele Donald Trump a publicat un videoclip de 46 de minute în care a denunţat alegerile din 3 noimebrie, fără a oferi argumente, anunță MEDIAFAX.
Anterior, procurorul general al Statelor Unite William Barr a declarat că Departamentul de Justiţie şi FBI-ul nu au descoperit fraude electorale ce ar fi putut influenţa în mod decisiv rezultatul alegerilor, notează The New York Times.
„Este cel mai important discurs pe care l-am rostit vreodată”, a declarat liderul de la Casa Albă.
Trump refuză să îşi accepte înfrângerea în ciuda faptului că alegerile au avut loc în urmă cu o lună, iar Joe Biden a câştigat 81 de milioane de voturi populare – un nou record în SUA – şi 306 de voturi în Colegiul Electoral. Preşedintele în exerciţiu a declarat în repetate rânduri că Partidul Democrat a conspirat să fure Biroul Oval şi a înşirat în acest sens o serie lungă de acuzaţii.
Citește și: Cine sunt candidații la funcția de premier. Posibile evoluții după alegerile parlamentare
La sfârşitul videoclipului, Trump se descrie drept un apărător al sistemului electoral din America, adăugând că cea mai mare realizare a mandatului său ar fi protejarea integrităţii sistemului de votare.
Echipa juridică a preşedintelui, condusă de avocatul Rudolph W. Giuliani, a pierdut zeci de procese în Statele Unite. Trump se bucură în continuare de o susţinere imensă, videoclipul primind 273.000 de like-uri în doar câteva ore pe Twitter şi 250.000 de share-uri pe Facebook. Ulterior, postările au fost luate în vizor de cele două reţele de socializare şi au fost marcate în ideea ca utilizatorii să verifice declaraţiile preşedintelui american.
Comentează