DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, renunţă la gestionarea Formulei 1

fiaerc.com
wrc automobilism
Anunţul făcut de Ben Sulayem vine după recentele controverse generate de oficialul arab, în vârstă de 61 de ani, aflat la conducerea organizaţiei cu sediul la Paris din decembrie 2021.

"Obiectivul meu declarat a fost să fiu un preşedinte non-executiv prin recrutarea unei echipe de manageri profesionişti, care acum a fost în mare parte finalizată. Prin urmare, în continuare, contactul de zi cu zi pentru toate problemele din Formula 1 va fi cu Nikolas Tombazis (responsabilul curselor monopost, fost designer şef la Ferrari - n.red.) şi echipa sa, în timp ce eu mă voi concentra pe chestiunile strategice alături de echipa mea de conducere", a precizat Ben Sulayem într-un comunicat.

De la instalarea lui Mohammed Ben Sulayem la conducerea FIA au existat mai multe divergenţe cu Liberty Media, deţinătoarea drepturilor comerciale ale Campionatului Mondial de Formula 1 şi cu echipele participante la această competiţie.

Avocatul principal al Formulei 1 a trimis luna trecută o scrisoare extraordinară la FIA, în care l-a acuzat pe Ben Sualyem că a intervenit în "într-o manieră inacceptabilă" în drepturile comerciale, după ce a pus sub semnul întrebării o evaluare.

Noua ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta pe 5 martie, în Bahrain.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.