DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele Mexicului a ofensat comunitatea evreiască, după ce l-a numit 'hitlerist' pe unul dintre criticii săi

news.ro
Andres Manuel Lopez Obrador, președinte Mexic

Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a ofensat joi comunitatea evreiască din ţara sa, numindu-l "hitlerist" pe unul dintre numeroşii săi critici, acesta fiind evreu, potrivit France Presse.

"Ieri am spus că acest domn Alazraki este hitlerist", a declarat preşedintele, referindu-se la un editorialist, Carlos Alazraki. "Dl. Alazraki este un adept al gândirii lui Hitler", a reiterat el în cursul intervenţiei sale cotidiene de peste două ore, potrivit Agerpres.

"Cine era propagandistul principal al lui Hitler? Goebbels", a continuat preşedintele stângii naţionaliste, adept al marilor referinţe istorice.

"Goebbels spunea că o minciună care se repetă des se poate transforma în adevăr. Ei bine, aceasta este esenţa strategiei publiciştilor şi propagandiştilor ca Alazraki".

"Am mulţi prieteni în comunitatea evreiască", a adăugat el. "Dar aceasta nu înseamnă că întreaga comunitate este autorizată să aducă prejudicii unei mişcări de transformare prin nimic altceva decât prin ideile, gândurile sale, conservatorismul său şi - o repet - hitlerismul său".

Ales în 2018, preşedintele stângii naţionaliste pretinde să conducă o a "patra transformare" a Mexicului după cucerirea independenţei în 1821, reformele liberale din 1857 şi Revoluţia din 1910-1917.

Una dintre personalităţile Mişcării sale pentru regenerarea naţională (Morena), primarul capitalei Claudia Sheinbaum, posibilă candidată la succesiune în alegerile din 2024, este nepoata unor evrei din Europa de Est.

"Eu nu sunt Hitler. Sunt evreu, la fel ca Sheinbaum", a reacţionat Carlos Alazraki într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui în ziarul Universal. "M-aţi defăimat tratându-mă drept Hitler, Mussolini, Franco, Stalin".

"Da, domnule preşedinte, sunt neoliberal, conservator şi burghez. Şi ştiţi cui datorez toate acestea? Mexicului meu pe care îl ador, care mi-a dat toate şansele să mă împlinesc, la fel ca majorităţii mexicanilor", a scris editorialistul.

La rândul său, Comitetul central al comunităţii evreieşti din Mexic a respins "utilizarea termenului de hitlerist", considerând "lamentabilă şi inacceptabilă" orice comparaţie cu "regimul cel mai sângeros din istorie".

Potrivit cifrelor oficiale, comunitatea evreiască din Mexic numără 59.000 de membri.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.