DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Președintele Tribunalului Timiș: 'Faptul că a existat o portocală ni se datorează şi nouă, judecătorilor'

www.facebook.com
adriana stoicescu

Judecătoarea Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, afirmă că majoritatea procurorilor sunt oameni onorabili și muncitori, deși există exemple de procurori care au făcut rău profesiei. Aceasta afirmă că și judecătorii sunt responsabili pentru apariția unor persoane precum „Portocală”, iar magistrații ar trebui să fie uniți împotriva derapajelor, așa cum sunt uniți când vine vorba despre drepturile lor bănești.

„Pentru că echilibrul este apanajul judecătorului, pledez astăzi cauza procurorilor.

A acelora care îşi înţeleg pe deplin menirea. Şi, credeţi-mă, sunt foarte mulţi.

Aşa cum cu o floare nu se face primăvară, existenţa unor personaje care nu au nici în clin nici în mânecă cu moralitatea şi demnitatea profesiei de procuror, nu înseamnă că întreagă breaslă trebuie demonizată.

Există încă în societate falsul sentiment al „procurorului mai important decât judecătorul”.

Consecinţă inevitabilă a sovietizării normelor de drept penal din anii de tristă amintire, au fost menţinute şi după revoluţie norme discutabile care, din fericire, au fost tranşate, fie de instanţa de control constituţional fie de cea europeană.

Imensa majoritate a procurorilor munceşte pe brânci.

Nu au sâmbete sau duminici, la fel ca noi, juzii din penal.

Sunt mânaţi din spate de termene urgente, presaţi de numărul mare de dosare.

Stau la audieri zile şi nopţi, mâncând pe apucate. (Da, ştiu, avocaţii sunt la fel de chinuiţi în cursul urmăririi penale).

Se lovesc, la prima mână, de tot ce are mai rău specia umană.

Da, ştiu, nu sunt comunicativi şi nici deschişi faţă de avocaţi.

Dar asta nu înseamnă că trebuie priviţi toţi ca potenţiali duşmani ai avocaţilor…

Faptul că a existat o portocală, ni se datorează şi nouă, judecătorilor.

Nu este doar vina procurorilor că sistemul judiciar nu are încă formaţi anticorpii pentru astfel de personaje.

Nu este vina lor că, la fel ca în alte profesii, există oameni care nu îşi înţeleg rostul, care se cred deasupra legilor şi oamenilor.

Aşa cum suntem uniţi când e vorba de drepturile băneşti aşa ar trebui să fim o singură voce când trebuie să spunem stop derapajelor care, în final, distrug esenţa statului de drept şi a democraţiei: drepturile şi libertăţile fundamentale.

Este greu în lumea noastră să păstrezi echilibrul.

Vrei, nu vrei, te identifici cu profesia şi uiţi, uneori să fii pur şi simplu Om.

Procurorii, în imensa lor majoritate, sunt Oameni şi nu uită asta.

Şi pentru asta trebuie respectaţi!”, scrie Adriana Stoicescu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.