Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prim acord universal în lupta împotriva încălzirii globale, semnat la Paris

incalzirea globala

Un acord fără precedent pentru lupta împotriva încălzirii climatice a fost adoptat sâmbătă în Conferința internațională privind schimbările climatice (COP21) la Bourget, la nord de Paris. Este primul acord care le cere tuturor ţărilor din lume să se alăture luptei împotriva încălzirii globale.

Potrivit Mediafax, care citează The Associated Press, obiectivul pe termen lung al Acordului este ca încălzirea globală să rămână „cu mult” sub nivelul de două grade Celsius şi să se „continue eforturile” în vederea limitării creşterii temperaturii medii la 1,5 grade Celsius.

În acest sens, ţările participante au convenit să-şi stabilească obiective la nivel naţional în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, din cinci în cinci ani. Acordul prevede ca guvernele să-şi revizuiască obiectivele în următorii patru ani şi să analizeze dacă le pot „actualiza”, dar, deși nu prevede penalizarea ţărilor care îşi ratează obiectivele cu privire la emisii, furnizează reguli în vederea transparenţei, care să ajute şi să încurajeze ţările.

Sursa foto: agentia.org

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.