Prima reacție a PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: liberalii așteaptă programul de guvernare și lista Cabinetului

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partidul Național Liberal nu anunță, deocamdată, dacă va vota pentru învestirea unui Guvern condus de Luca Niculescu, după desemnarea făcută luni seară de președintele Nicușor Dan.

Într-o primă reacție după anunțul de la Palatul Cotroceni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a transmis că liberalii „iau act” de decizia președintelui și că vor purta discuții cu premierul desemnat înainte de a stabili cum vor vota în Parlament.

„Partidul Național Liberal ia act de decizia Președintelui României privind desemnarea domnului Luca Niculescu drept candidat pentru funcția de prim-ministru”, a transmis Ionel Bogdan într-o postare pe Facebook.

PNL vrea să vadă programul și lista viitorului Cabinet

Potrivit purtătorului de cuvânt al liberalilor, decizia PNL va depinde de rezultatul negocierilor cu Luca Niculescu, precum și de programul și componența Guvernului pe care acesta le va propune.

„În perioada următoare vom avea discuții cu premierul desemnat și vom analiza programul de guvernare, prioritățile asumate și echipa pe care o va propune”, a precizat Ionel Bogdan.

PNL evită astfel să acorde un sprijin în alb noului candidat pentru funcția de prim-ministru și lasă deschisă inclusiv posibilitatea de a nu vota Cabinetul, în funcție de rezultatul negocierilor.

„Ulterior discuțiilor și analizei programului de guvernare, PNL va lua o decizie cu privire la votul de învestitură”, se arată în mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al partidului.

Liberalii anticipaseră că vor decide după desemnare

Poziția oficială este în linie cu mesajele transmise anterior de liderii liberali în timpul consultărilor de luni de la Palatul Cotroceni.

Surse din PNL indicau înaintea anunțului președintelui că Nicușor Dan le transmisese liberalilor că înclină spre desemnarea unui candidat independent și că partidul urma să aștepte numele persoanei nominalizate înainte de a lua o decizie privind susținerea acesteia.

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară, 5 octombrie, pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru, aceasta fiind a patra încercare de formare a unui Guvern după declanșarea crizei politice.

Potrivit Constituției, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru are la dispoziție zece zile pentru a cere Parlamentului votul de încredere asupra programului și a listei Guvernului.

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri