DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primar PSD, arestat preventiv

primar
Primarul oraşului Ţăndărei, George Cristian Roman, a fost arestat preventiv, joi seară, sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi fals intelectual într-un dosar în care sunt cercetaţi şi şeful Biroului Achiziţii din primărie şi reprezentanţii mai multor firme care au contracte cu această instituţie, a declarat corespondentului MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Maria Manolache. George Cristian Roman fusese reţinut miercuri seară, în urma unor percheziţii care au vizat şi sediul Primăriei Ţăndărei, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu contracte derulate de Primăria Ţăndărei, în acest dosar fiind stabilit un prejudiciu de 400.000 de lei. Potrivit procurorilor, primarul şi şeful Biroului de achiziţii publice din Primăria Ţăndărei, Costică Ionescu, sunt suspectaţi că şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia derulării unor contracte de proiectate şi executare lucrări la drumuri. Astfel, primarul şi şeful Biroului de achiziţii ar fi încheiat contracte pentru executarea acestor lucrări fără a respecta normele legale în domeniul achiziţiilor publice şi ar fi făcut plăţi din bugetul public pentru lucrări care în realitate nu au fost făcute. Pentru a da o aparenţă de legalitate acestor contracte şi pentru a ascunde faptele, cei doi au întocmit, ulterior, mai multe documente în fals. Ancheta procurorilor în acest dosar îi vizează, pe lângă cei doi reprezentanţi ai primăriei, şi pe unii reprezentanţi ai firmelor cu care au fost încheiate contractele. Cristian George Roman, care a fost viceprimar în mandatul 2008-2012, a fost ales primar în anul 2012 sub sigla Uniunii Social Liberale (USL), el fiind membru PSD. De altfel, el conduce organizaţia municipală a PSD şi este vicepreşedinte al PSD Ialomiţa, făcând totodată parte din Consiliul Naţional al PSD. În ultima sa declaraţie de avere, despusă în luna mai, primarul menţionează că nu are case, maşini sau terenuri, şi nici active financiare. În schimb, el notează că în ultimele 12 luni a vândut un apartament, cu suma de 10.000 de euro, şi un autoturism pentru care a încasat 16.000 de euro, dar şi că a contractat un credit bancar în anul 2013, în valoare de 25.000 de lei, pe care trebuie să îl plătească până în 2015. La capitolul venituri, primarul menţionează doar venitul anual încasat de la primărie, în valoare de 36.000 de lei. Potrivit declaraţiei de interese depuse tot în acest an, primarul din Ţăndărei este membru în două asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi într-un grup de acţiune locală, fără a deţine părţi sociale sau acţiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.