Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR) a declarat, joi, că nu este adeptul pensiilor speciale şi consideră că singurul criteriu care ar trebui luat în considerare la stabilirea pensiilor este contribuţia avută la fondul de pensii potrivit Agerpres.
"Eu cred că într-o ţară normală nu există instituţia pensiilor speciale. Fiecare cetăţean ar trebui să ia pensia în funcţie de cât a contribuit la fondul de densii. Câţi ani a lucrat şi cât a contribuit. Eu aş dori să trăiesc într-o ţară în care orice cetăţean să poată să intre pe un site şi să poată să îşi calculeze singur pensia. Asta ar fi normal, din punctul meu de vedere (...) Repet, eu consider că normal ar fi ca fiecare cetăţean să ia pensia în funcţie de cât a contribuit, dar asta sa fie valabil pentru toată lumea", a declarat primarul Antal Arpad.
Acesta a mai spus că până acum trei ani primarii au avut salarii foarte mici, însă situaţia s-a îmbunătăţit după aplicarea noii legi a salarizării.
"În urmă cu trei ani eram undeva pe locul 27 pe lista salariaţilor din Primărie. Nici asta nu era normal, ca peste 20 de subalterni să aibă salariu mai mare decât al primarului, ca principiu vorbind. Acum, cu noua lege a salarizării aceste lucruri s-au pus la punct. Din punctul meu de vedere, consider că singura chestiune legată de stabilirea pensiilor ar trebui să fie cât ai contribuit", a mai spus acesta.
Antal Arpad a amintit, totuşi, ca exemplu pozitiv, faptul că în Ungaria femeile beneficiază la pensie de anumite facilităţi, în funcţie de numărul copiilor pe care îi au.
"În Ungaria, de exemplu, când se calculează pensia se ia în considerare la femei şi câţi copii au şi dacă au mai mulţi copii pot ieşi mai repede la pensie şi pot obţine pensii mai mari, ceea ce este un lucru foarte pozitiv", a mai spus Antal Arpad.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe - Eu cred că într-o ţară normală nu există instituţia pensiilor speciale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

912
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
912

2.349
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
2.349

4.506
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
4.506

657
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
657

417
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
417

2.227
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
2.227

1.213
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.213

1.562
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
1.562

3.896
VIDEO Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Decizia principală s-a luat în mandatul Guvernului Cîțu. Asta este realitatea' / Ce va face Guvernul
3.896

437
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
437

1.790
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.790

3.304
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
3.304

4.198
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
4.198
















Comentează