Primul campus multifuncţional din România destinat adolescenţilor şi tinerilor cu autism este realizat la Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, de serviciile acestuia putând beneficia lunar peste 200 de persoane, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de către iniţiatorii proiectului, campusul este construit în oraşul Bolintin-Vale pe un teren de 21.500 metri pătraţi pus la dispoziţie în baza unui parteneriat încheiat între un ONG şi Consiliul Judeţean Giurgiu, care beneficiază totodată de sprijinul municipalităţii şi al unui partener strategic din mediul privat.
Construit în două etape, acest campus poate deservi lunar până la 250 de beneficiari direcţi şi va crea peste 150 de locuri de muncă.
Prima etapă (2024-2025), aflată în desfăşurare, include un centru medical ambulator, un centru de terapii şi viaţă independentă, cu nouă săli tematice, o zonă de locuire asistată pentru până la 50 de beneficiari, cantină şi spaţii de recreere. A doua etapă (2026-2027) va adăuga o şcoală profesională adaptată, o bază sportivă şi de recreere şi spaţii comunitare, transformând campusul într-un reper naţional pentru incluziunea adolescenţilor şi adulţilor cu autism.
"În România trăiesc zeci de mii de adolescenţi şi adulţi cu autism, însă, după vârsta de 14 ani, majoritatea rămân fără servicii adaptate. Familiile se confruntă cu o povară uriaşă, iar comunităţile pierd potenţialul acestor tineri care, în lipsa unor soluţii integrate, riscă izolarea socială şi economică. Campus Lumya este răspunsul concret la această nevoie: primul campus multifuncţional din ţară dedicat adolescenţilor şi adulţilor cu autism", arată sursa citată.
Acest campus unic în România a fost iniţiat de Steluţa Moisescu, preşedinte şi fondator al Asociaţiei NIA Neurodiversity Academy, mamă a unui tânăr cu autism inspirată de modele de incluziune de succes de pe plan internaţional.
Din echipă fac parte profesionişti din servicii sociale, arhitectură, management operaţional, juridic şi financiar, cărora li se alătură voluntari şi susţinători.
"Campus Lumya este răspunsul nostru la nevoia reală a familiilor care, după vârsta de 14 ani, rămân aproape alternative. Investesc în acest proiect nu numai mult suflet, ci şi experienţa mea extinsă în leadership organizaţional, beneficiind de sprijinul extraordinar al echipei şi al comunităţii, precum şi de consultarea permanentă cu o echipă de profesionişti, locali şi internaţionali, în domeniile relevante", a transmis Steluţa Moisescu, citată în comunicat.
Pentru Consiliul Judeţean Giurgiu, Campusul Lumya este un exemplu extraordinar despre ce se poate realiza atunci când autorităţile şi comunitatea lucrează împreună.
"Suntem mândri că judeţul Giurgiu găzduieşte şi susţine primul campus multifuncţional pentru adolescenţi şi adulţi cu autism şi ne vom asigura de o colaborare continuă, constructivă şi eficientă cu echipa NIA, astfel încât Campus Lumya să devină un model de referinţă şi replicabil la nivel naţional", a spus preşedintele CJ, Toma Florin Petcu.
Primul campus din ţară destinat adolescenţilor şi tinerilor cu autism, realizat la Bolintin-Vale
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-09-2025
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

8
Chirurg: lipoaspirația 360 presupune reconturarea completă a abdomenului și spatelui
8

7
Dr. Siramona Toma: Cele mai frecvente intervenţii estetice la persoanele care slăbesc au loc în zona feţei şi a abdomenului
7

4.727
A fost identificată cheia răspândirii cancerului: Noua descoperire care poate salva milioane de vieți
4.727

121
Semnele Alzheimer se ascund în felul în care vorbești: detaliul ignorat de toți
121

24
Ambulanță de tip B, complet echipată, pentru locuitorii din Valea Almăjului
24

17
Life@Teki: Lansare de proiect pentru dotarea secției pentru copii a sanatoriului Techirghiol
17

17
Rogobete: România va avea o strategie dedicată exclusiv calităţii îngrijirii medicale şi siguranţei pacienţilor
17

27
Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Olt vor primi stimulente financiare pentru motivarea participării la gărzi
27

729
Cum se tratează minim invaziv pietrele la rinichi
729

47
Directorul Institutului Regional de Oncologie: Nu avem o cultură a voluntariatul în spitale; e o nevoie reală de voluntari
47

104
Produs periculos retras urgent din magazine: Poate afecta fertilitatea
104

53
Franța avertizează: alimentația, principala sursă de expunere la cadmiu
53

35
Epidemie de meningită în Anglia: Un spital a întârziat să alerteze autorităţile sanitare
35
















Comentează