DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Primul mall din Sibiu a fost amendat de pompieri, după inaugurare

Ministerul pentru IMM
pompieri - ISU

Proprietarii primului centru comercial din municipiul Sibiu, deschis joi, au fost amendaţi imediat după inaugurare, cu suma de 50.000 de lei, pentru că au deschis magazinele fără să aibă autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, potrivit Agerpres.

"Ieri, 14 noiembrie a.c., specialiştii din cadrul inspecţiei de prevenire a I.S.U. Sibiu , au efectuat o activitate de control în teren la sediul noului Mall din Municipiul Sibiu .În urma verificărilor s-a aplicat o sancţiune contravenţională în cuantum de 50.000 ron, conform legii, pentru punerea în funcţiune a construcţiei fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu", se arată într-un comunicat de presă al ISU Sibiu.

Primul centru comercial din Sibiu s-a deschis, joi, fără a avea autorizaţie de securitate la incendiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă respingând recepţia "din motive de neîndeplinire a avizului şi a măsurilor". 

"Noi am respins recepţia din motive de neîndeplinire a avizului şi a măsurilor", a declarat joi, comandantul ISU Sibiu, Cosmin Balcu.

Citește și: Un bărbat bănuit că a furat din mai multe locuințe din Sectorul 1 al Capitalei a fost reținut

Potrivit sursei citate, reprezentanţii centrului comercial au depus, cu mai puţin de 24 de ore înainte de inaugurare, cererea pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. 

Directorul general centrului comercial, Dorinel Udma, a declarat că mall-ul nu are încă autorizaţie de securitate la incendiu, însă dă asigurări că clienţii nu sunt în pericol. 

"Siguranţa clienţilor şi a tuturor celor care ne trec pragul este cel mai important lucru pentru noi în acest moment. În acest punct avem depuse absolut toate documentele necesare pentru obţinerea tuturor autorizaţiilor şi a tuturor documentelor necesare pentru ca desfăşurarea experienţei de cumpărături a clienţilor să se producă într-un mediu sigur. În ceea ce priveşte termenele, acestea depind de autorităţile locale", a explicat Dorinel Udma, joi, într-o conferinţă de presă. 

Centrul comercial se află în zona centrală a municipiului Sibiu, lângă Gară. Complexul se întinde pe patru hectare, investiţia ridicându-se la peste 100 de milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.