'Camera Superioara a Parlamentului este o institutie a viitorului. Ea reprezinta, alaturi de Camera Deputatilor, supremul garant al democratiei si libertatilor noastre de mâine. Senatul este expresia identitatii nationale si a devenirii noastre statale', a spus principesa.
Mentionând ca 'Senatul României si Coroana au stat alaturi timp de un secol si jumatate', principesa Margareta, care l-a reprezentat pe regele Mihai la eveniment, a afirmat ca 'Senatul a fost construit acum 150 de ani ca o expresie a meritului personal, a simtului datoriei si a patriotismului', institutia fiind 'creata de stramosii nostri pentru a asigura libertati publice si pentru a aduce echilibru si moderatie'.
'În jubileul de astazi se regaseste fiecare român în parte. De aceea, Familia Regala sta acum, ca si la început, alaturi de Camera Superioara a Parlamentului, cu dinamism si speranta', a spus principesa.
Principesa Margareta a trecut în revista activitatea Camerei Superioare a Parlamentului de la 'proclamarea Independentei, în 1877, la proclamarea Regatului, în 1881, la aniversarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, în anul 1907', pâna la refugiul de la Iasi din timpul primului razboi mondial, când acesta 's-a alaturat Familiei Regale', ori la constituirea României Mari, când institutia 'a reflectat preocuparile tuturor românilor pentru unitate nationala si identitate europeana'.
Principesa Margareta a mai spus ca 'în perioada interbelica a fost un element de stabilitate si continuitate având un rol important la consolidarea democratiei prin Constitutia de la 1923', sustinând ca 'reformat în 1938, ca o camera majoritar numita, Senatul nu a putut face fata dictaturii si domniei armelor'.
'Dupa actul de la 23 August 1944, Regele Mihai a vrut revenirea la viata democratica, pe baza Constitutiei din 1923. Însa impunerea guvernului comunist în 1945 a adus eliminarea Camerei Superioare, care era o piedica în calea instaurarii dictaturii. Destramarea democratiei a însemnat si disparitia Senatului, pentru patru decenii', a mentionat principesa.
De asemenea, aceasta a evidentiat contributia fundamentala a institutiei, reînfiintata în anul 1990, 'la dezvoltarea democratiei românesti', ca loc 'unde reprezentantii opozitiei au exprimat puncte de vedere, asigurând un sistem de control al actelor puterii', ca si faptul ca Senatul a 'condamnat ferm mineriadele din iunie 1990 si septembrie 1991'.
Principesa Margareta si-a exprimat 'încrederea ca Senatul României si celelalte institutii ale statului vor consolida cu vigoare exercitiul democratic, pe care se sprijina Natiunea noastra'.
'Asa cum ne învata istoria, domnia legii are nevoie sa stea deasupra conjuncturilor. Astfel, ne vom bucura de respect si de prestigiu în fata prietenilor si în fata adversarilor. Acum 145 de ani, Regele Carol I, stramosul meu, a rostit în Mesajul Tronului o fraza pe care doresc sa o reamintesc: 'Europa ne poarta astazi un viu interes. Sa ne unim dara cu totii, spre a dovedi ca suntem un popor demn de aceasta bunavointa'. Asa sa ne ajute Dumnezeu!', a mai spus principesa Margareta.
La sedinta solemna au luat parte si principii Radu si Nicolae.
Principesa Margareta se afla pentru a treia oara în fata Parlamentului României, dupa ce la 25 octombrie 2011 a participat la discursul rostit de regele Mihai în fata celor doua Camere reunite ale Parlamentului, la împlinirea vârstei de 90 de ani, iar la 1 aprilie 2014, a reprezentat Familia Regala la sedinta solemna a celor doua Camere reunite ale Parlamentului cu ocazia împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord.
AGERPRES
Comentează