Prinţul William al Regatului Unit, care obişnuieşte să vorbească în mod regulat despre problemele de sănătate mintală, a făcut apel, miercuri, la mai multe "modele masculine" să abordeze acest subiect pentru a-l "normaliza" şi a mărturisit că el însuşi petrece timp "încercând să-şi înţeleagă emoţiile", transmite AFP.
"Avem nevoie de mai multe modele masculine care să vorbească despre acest subiect şi să-l normalizeze, astfel încât să devină ceva firesc pentru noi toţi", a pledat prinţul într-o emisiune a postului BBC dedicată sănătăţii mintale, potrivit Agerpres.
"Nicio persoană din lume nu deţine toate instrumentele necesare pentru a face faţă fiecărei situaţii sau fiecărei stări mintale care se iveşte ", a adăugat William, subliniind că "nu este nimic rău în a cere sprijin, în a apela la un prieten, în a întinde mâna".
William, în vârstă de 43 de ani, şi soţia sa, Kate, în vârstă de 44 de ani, abordează de mai mulţi ani acest subiect, care a fost mult timp tabu în cadrul familiei regale. În octombrie, ei au lansat o fundaţie dedicată prevenirii sinuciderii, pe care o finanţează cu o sumă de un milion de lire sterline (1,15 milioane de euro).
În cadrul acestei emisiuni, la care a participat şi un grup de experţi, moştenitorul coroanei britanice a mărturisit că îi ia "mult timp să încerce să-şi înţeleagă emoţiile", adăugând că "este un proces foarte important, care trebuie făcut din când în când".
El nu a adus în discuţie cancerul tatălui său, regele Charles al III-lea al Regatului Unit, şi nici pe cel al soţiei sale, Kate. Aceasta a anunţat în ianuarie 2025 că se află în remisie şi şi-a reluat de atunci angajamentele regale. La rândul său, monarhul a anunţat în decembrie că tratamentul său împotriva cancerului a fost redus.
Prinţul, a cărui mamă, prinţesa Diana, a murit într-un accident de maşină la Paris când el avea 15 ani, a mărturisit că anul 2024 a fost "cel mai dificil" din viaţa sa, având în vedere cele două cazuri de cancer din familie.
În octombrie anul trecut, prinţul William a ţinut făcut prima pagină a ziarelor după ce a apărut copleşit de emoţie în faţa unei văduve care vorbea despre sinuciderea soţului ei.





























Comentează