Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Probleme cu a doua tranșă de vaccinuri anti-COVID: Cele 150.000 de doze ar putea întârzia (Digi 24)

masina vaccin

Următoarea tranșă de vaccinuri pentru România ar putea întârzia. Transportul care urma să ajungă mâine ar putea să nu fie expediat de producător la momentul programat inițial, potrivit Digi 24.

De altfel, autoritățile spuneau, de dimineață, că abia în această seară urmau să primească și confirmarea că cel de-al doilea transport, de 150.000 de doze, va pleca la timp.

Potrivit transportatorului, vaccinul nu va ajunge mâine în România, pentru că încă nu au fost încărcate cutiile cu vaccin. Problema este de la Pfizer-BioNTech, producătorul vaccinului care, de altfel, și-a asumat sarcina transportului în condiții speciale a serului anti-COVID până în România.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat pentru Digi24 că nu are o confirmare oficială în acest moment de la Pfizer.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.