Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procesul care poate costa România 650 milioane de euro

europafm.ro
teanc bani euro

În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o dezvăluire din cotidianul Jurnalul Național pe tema unui proces care poate costa statul român aproximativ  650 milioane de euro, asta dacă demersul unui om de afaceri libian se va concretiza și va avea câștig de cauză la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.

Jurnalul National:

Hassan Awdi nu se lasă şi cere din nou bani statului român, sub ameninţarea unui alt proces la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID). Condamnat definitiv în 2014 la opt ani de închisoare pentru falimentarea CFR Mesagerie, Awdi a trimis zilele trecute din Libanul natal, unde a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, o convocare de conciliere Guvernului român. Afaceristul susţine că statul l-a expropriat abuziv de 142 de proprietăţi şi cere daune imense, de peste 650 milioane de euro. În 2015, Awdi a câştigat la ICSID un proces împotriva României, care i-a achitat deja despăgubiri de peste 11 milioane de euro.
Hassan Awdi a trimis convocarea de conciliere pe 25 ianuarie şi a dat un termen de răspuns de 30 de zile, înainte de a da din nou România în judecată la ICSID. Convocarea este adresată Guvernului, dar şi Ministerului Dezvoltării Regionale, Ministerului Economiei, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, precum şi Ministerului Public.
654.535.179 de euro este valoarea despăgubirilor cerute de condamnatul Awdi
Nu este foarte clar cum ar putea negocia un diferend economic cineva de la Externe sau un procuror, cert este că Awdi se simte pe val după decizia ICSID din 2015. În convocarea de conciliere, afaceristul fugit din România se prezintă „subsemnatul Awdi Hassan, de cetăţenie american, fiul lui Ali şi Tamal, domiciliat / cu reşedinta în Fox Wholesale Club, Lacaza Building, Zahraa Hospital street, Jnah, Beirut, Lebanon”.
Cere bani până şi pentru Casa Presei
Awdi ataşează cererii sale de consiliere o listă cu 142 de proprietăţi, despre care susţine că i-au fost confiscate abuziv de către statul român şi pe care le-a evaluat la peste 650 de milioane de euro, bani pe care îi cere acum statului român. Lista cuprinde o adevărată comoară imobiliară, cu hoteluri, vile, apartamente şi terenuri amplasate în cele mai bune locaţii din România.
Pe lista imobilelor pentru care condamnatul fugar cere despăgubiri sunt şi obiective extrem de valoaroase, cum ar fi Casa Bucur din Capitală dar şi o parte din Casa Presei (Mai multe detalii AICI)

Hotnews:

Recent, domnul Eugen Teodorovici, noul ministru de finanțe, a făcut următoarea declarație: „Nu exclud revenirea la impozitarea progresiva, daca are o logica. Nu se aplica daca nu este mai buna pentru români.”
În opinia mea, declarația domnului ministru este echilibrată. Din ea rezultă că impozitarea progresivă se va introduce numi după o atentă cântărire a avantajelor și dezavantajelor. Această abordare mi se pare corectă. Vom vedea la ce concluzie va ajunge, în cele din urmă, domnul ministru.
Intru și eu în această dezbatere pentru a arăta că, în viziunea mea, impozitarea progresivă nu este ceva necesar. Se poate trăi foarte bine și fără ea. Mai precis, se poate trăi mai bine fără ea. Pe baza unor fundamente referitoare la comportamentele umane, cred că impozitarea progresivă nu ajută ca inegalitățile existente în aria veniturilor personale să fie mai puțin în contradicție cu principiul al doilea al justiției enunțat de John Rawls, care spune că inegalitățile sociale și economice trebuie admise doar dacă aduc cele mai mari beneficii celor mai puțin avantajați (principiul diferenței). Cu toate acestea, nu sunt un adversar înverșunat al impozitării progresive, deși ea are la bază viziunea rawlsiană, în principiu egalitaristă, dacă facem abstaracție de principiul al doilea. Nu exclud ca vreodată în viitor, impozitarea progresivă să pară mai bună pentru români. Dar acel moment apare ca fiind foarte îndepărtat în timp și, așa cum s-a dovedit până în 2005, nu va aduce multe venituri în plus la buget. (Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Numărul pacienţilor români în spitalele şi clinicile din Austria s-a dublat anul trecut, românii fiind atraşi de tehnologia medicală modernă, potrivit oficialilor de la Camera de Comerţ a Vienei. Anul trecut, peste 4.000 de pacienţi români s-au internat in sistemul de sănătate privat din Austria, iar alţi 12.000 de români au accesat sistemul public. Spitalele private şi-au adaptat oferta şi au inclus interpreţi de limba română şi engleză, cu pregătire medicală, care să îi însoţească şi susţină pe pacienţii din România de la primul contact, pe parcursul întregului tratament şi până la externare, potrivit oficialilor Camerei de Comerţ a Vienei.
„Aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi în clinicile şi spitalele private din Austria sunt turişti medicali, şi cei mai mulţi dintre cei care aleg Austria ca destinaţie pentru îngrijiri medicale provin din ţările din Europa Centrală şi de Est. În ultimii câţiva ani, numărul de români ce caută în Austria soluţii la problemele lor medicale a crescut constant. Mai exact, numărul de pacienţi români în Austria s-a dublat între 2016 şi 2017. În 2016, românii au cheltuit între 200 şi 250 milioane de euro pentru tratamente în Austria, atraşi fiind de tehnologia medicală modernă, de echipamente de ultimă generaţie, de specialişti bine pregătiţi şi cu experienţă, dar şi, nu în ultimul rând, de condiţiile excelente din spitale”, a declarat Günther Wiesinger, Preşedinte al Grupului de Specialitate în Medicină din cadrul Camerei de Comerţ a Vienei. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia trec prin noi turbulenţe după ce Trezoreria americană a dat publicităţii o listă de notabili şi oameni politici ruşi susceptibil de a fi sancţionaţi. Preşedintele rus Vladimir Putin califică drept “inamical” acest tip de publicaţie, iar purtătorul de cuvînt al Kremlinului precizează că redactarea unei astfel de liste de către americani este “un act fără precedent”.
114 nume de persoane avînd funcţii oficiale şi 96 de oameni de afaceri figurează pe respectiva listă, care nu înseamnă însă şi impunerea unor sancţiuni imediate împotriva lor. De unde o anumită ambiguitate, care suscită chiar mai multe reacţii în Rusia decît dacă aceste nume ar fi figurat pe o veritabilă “listă neagră”.
Preşedintele rus Vladimir Putin îşi permite chiar să fie ironic în legătură cu gestul americanilor şi să de declare “vexat” că numele lui nu apare în respectivul document. Apar însă foarte mulţi oameni din anturajul său imediat, precum premierul Dmitri Medvedev, ministrul de externe Serghei Lavrov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului sau directorii unor mari intreprinderi publice precum Rosneft şi Sberbank.
Intr-un registru mai sever, Vladimir Putin subliniază însă că nu se aştepta la acest gest din partea americanilor, şi că publicarea unei astfel de liste complică nu numai relaţiile ruso-americane ci şi relaţiile internaţionale. Ar fi “stupid” însă, mai spune liderul de la Kremin, ca relaţiile Rusiei cu America să fie “reduse la neant”. In spiritul acestei convingeri Moscova nu recurge deci, pentru moment, la represalii, pentru a nu agrava situaţia.
Mai rămîne întrebarea: ce au vrut de fapt americanii prin desemnarea unor oameni din sfera puterii ruse drept “suspecţi” sau nefrecventabili? Si cît de eficientă poate fi o astfel de iniţiativă în dorinţa de a-i pedepsi pe ruşi pentru interferenţele lor în alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi poate şi în alte sfere ale vieţii americane şi ale intereselor Americii. Moscova consideră în orice caz că astfel de manevre sunt contraproductive. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.