Procurorii DIICOT au trimis în judecată administratorul unei firme pentru evaziune de 1,7 milioane euro

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 09-11-2020

Actualizat: 09-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii DIICOT au trimis în judecată administratorul unei firme pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul în acest caz fiind de peste 1,7 milioane euro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 2011 - 2013, în calitate de administrator de drept al unei societăţi comerciale, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii, precum şi în alte documente legale (declaraţii fiscale), a unor cheltuieli aferente unor operaţiuni comerciale nereale, constând în achiziţii în valoare de 23.686.050 lei, de la 7 societăţi cu un comportament fiscal neconform, cheltuieli care au avut la bază operaţiuni nereale, lucrările contractate nefiind efectuate de furnizorii respectivi, în scopul de a acorda societăţii un drept de deducere suplimentar şi nejustificat al TVA, respectiv furnizarea de cheltuieli deductibile în vederea diminuării profitului impozabil şi astfel a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, creând un prejudiciu total de 7.629.371 lei (echivalentul a 1.718.326 euro), potrivit agerpres.ro.

Citește și: PROTEST la Timișoara: piețarii din Iosefin au ieșit în stradă NEMULȚUMIȚI de închiderea piețelor

Totodată, inculpatul a dispus în mod repetat transferul sumei totale de 23.990.125 lei, echivalentul a 5.403.181 euro, prin 186 operaţiuni de transfer, cu titlu de plăţi contravaloare prestări servicii, din conturile bancare ale societăţii, în conturile bancare aparţinând unor societăţi cu comportament fiscal neadecvat, în scopul disimulării originii ilicite a sumelor provenite din evaziune fiscală, sumele transferate fiind ulterior restituite în numerar.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri