Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Procurorii DNA acuză corupţia GENERALIZATĂ, după EXECUŢIA unor şefi din Poliţie (RECHIZITORIU)

intrare DNA

Corupţie generalizată şi munca poliţiştilor deturnată în scopuri personale sau de susţinere pentru unii politicieni! Aşa descriu procurorii DNA situaţia din Inspectoratul de Poliţie din Judeţul Timiş de până acum trei ani, când fosta conducere a fost pusă sub acuzare pentru corupţie. Anchetatorii au intrat pe fir după ce mai multi poliţişti s-au plâns că sunt şicanaţi chiar de şefi pentru că îşi făceau treaba.

Citeşte şi: Demers ÎN FORŢĂ: Planul NEAŞTEPTAT al lui Sebastian Ghiță, după deplasarea lui Tudorel Toader în Serbia (surse EVZ) .

Ancheta a început în vara lui 2013, iar timp de un an şi jumătate, anchetatorii au monitorizat, cu sprijin din interior, activitatea Poliţiei Judeţene Timiş, potrivit DIGI24.

„La nivelul IPJ Timiș corupția se manifestă la toate nivelurile, atât pe orizontală, între colegi, cât și în plan vertical, în raporturile cu șefii ierarhici, în scopul obținerii unui tratament preferențial în plan profesional, fenomenul corupției fiind tratat ca o stare de normalitate”, se arată în rechizitoriul DNA.

Conform mărturiilor poliţiştilor care au denunţat neregulile, foştii şefi ai poliţiei din judeţ considerau că este firesc să beneficieze de diverse servicii, de la subalterni sau de la persoane cercetate.

Citeşte şi: Noi acuzaţii GRAVE la adresa DNA!Un deputat RECLAMĂ abuzuri şi teste poligraf FALSIFICATE: Cerere de ULTIM MOMENT către ministrul Carmen Dan

„Activitățile specifice muncii de poliţist sunt deturnate în scopuri personale sau de susţinere a activităţilor politicienilor, iar cinismul de care dau dovadă inculpaţii în tentativele lor de a elimina elementul care nu li se supune este greu de imaginat într-o societate normală”, mai scriu procurorii anticorupţie în rechizitoriu.

Procurorii au descoperit că fostul şef al Serviciului Rutier din Timiş ar fi primit jante şi anvelope pentru maşina sa şi pentru a soţiei, dar şi un televizor, în schimbul promovării unor subalterni, mai scriu jurnaliştii DIGI24.

O altă problemă identificată de anchetatori este legată de favorizarea unui primar din judeţ. Acesta era nemulțumit că polițiștii din localitate dau amenzi în plină campanie electorală.

„Află-mi numărul de telefon de la Primărie de la Recaș, de pe fix (…) Mă sună pe telefon și îmi spune că e un echipaj pe zona aia ce duce spre cramă și nu-i bine să-l lăsați aici că suntem în campanie electorală și nu dă bine. Să-l luați de acolo. I-am închis telefonul”, potrivit rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Citeşte şi: Explicaţii de ULTIM MOMENT, după demersul ŞOC al Andreei Cosma contra DNA Ploieşti: 'Eu îmi asum...'

Şase foşti şefi din IPJ Timiş, alături de patru ofiţeri şi agenţi din poliţie vor fi judecaţi în acest dosar, împreună cu cei pe care i-ar fi favorizat.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.