DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Procurorii se dezlănțuie în scandalul modificărilor Codurilor penale: 'Dacă va fi dezincriminată neglijența în serviciu, vor fi achitări în cazul Colectiv'

comisie iordache

Președintele Asociației Procurorilor din România, Bogdan Gabor, a lansat un atac dur în cazul propunerilor de modificare a Codurilor penale intrate în dezbaterea Comisiei Iordache și a prezentat câteva dintre efectele grave pe care le va avea adoptarea lor.

"Putem lua de exemplu situaţia în care în cadrul unei percheziţii informatice sau normale găseşti şi alte chestiuni, bunuri, care pot sluji la săvârşirea altor infracţiuni sau care provin din săvârşirea unor infracţiuni, pe care tu nu le vei putea valorifica în cadrul unei alte proceduri penale. De exemplu, în situaţia în care te duci la o percheziţie, ai mandat pentru a ridica arme şi ai bănuieli că găseşti arme şi la locul respectiv găseşti şi droguri. Ei bine, nu te vei mai putea sesiza pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri, oricât ar fi de mare cantitatea, pentru că va trebui să o distrugi, pentru că spune expres legea, aşa sună textul (...). Mi se pare o prevedere extrem de nocivă”, a explicat Bogdan Gabor pentru RFI.

Citește și: Decizie incendiară a CSM: Inspecția Judiciară, sesizată pentru efectuarea unui control la parchete privind aplicarea protocolului dintre PÎCCJ şi SRI

Cât despre propunerea să fie abrogat articolul privind neglijența în serviciu, președintele APR arată: "Sunt atâtea situaţii în care o gravă neglijenţă conduce la pagube enorme, în condiţiile în care şi aici discutăm despre o neglijenţă gravă, pentru că neglijenţa în serviciu în forma în care ea este prevăzută în forma actuală presupune o neglijenţă gravă, culpa lata, în ceea ce priveşte exercitarea unei anumite atribuţii de serviciu. Adică dacă tu aveai obligaţia să asiguri un loc împotriva incendiilor şi există posibilitatea să izbucnească un incendiu, neglijenţa în serviciu nu va mai putea fi incriminată. Nu exagerez, dar a fost o situaţie, cazul Colectiv. Din câte ştiu eu, acolo au fost trimise în judecată şi persoane pentru neglijenţă în serviciu. Dacă fi abrogată această infracţiune, cel puţin cei care au fost trimişi în judecată în cazul Colectiv pentru neglijenţă în serviciu vor fi achitaţi, pentru că neglijenţa în serviciu nu mai constituie infracţiune”.

Comisia Iordache a avut, joi, o primă rundă de discuții pe cele trei noi proiecte de modificare a Codurilor penale. Dezbaterile vor continua pe 2 mai, de la ora 12.00, urmând a fi invitați la Comisie reprezentanți ai mediului academic.

Citește și: ALERTĂ - CSM demarează consultare naţională cu magistraţii, pe tema modificărilor la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală

Cele mai multe dintre propunerile formulate și asumate de social-democrați îi favorizează pe cei acuzaţi de fapte de corupţie. Sunt descurajaţi denunţătorii, procurorii nu mai pot face percheziţii dacă nu ştiu exact ce probe caută iar suspecţii nu mai pot fi încătuşaţi. Va fi stabilit, prin lege, că emiterea de acte normative nu constituie infracţiune şi va fi interzis ca informaţii dintr-un dosar să fie date publicităţii înainte de pronunţarea unei decizii definite a instanţei. O altă propunere pare să-l vizeze direct pe Liviu Dragnea şi sentinţa primită în dosarul Referendumului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.