Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Producătorul Harvey Weinstein se descrie drept pionier al promovării femeilor la Hollywood

Harvey Weinstein

Producătorul de film american Harvey Weinstein, care va fi judecat pentru abuzuri sexuale într-un proces programat să înceapă pe 6 ianuarie 2020, s-a descris drept pionier al promovării femeilor la Hollywood, într-un interviu acordat The New York Post, potrivit tmz.com, scrie Mediafax.

Pe 31 mai 2018, un mare juriu de la o instanță din New York l-a inculpat pe Harvey Weinstein pentru viol și alte delicte cu caracter sexual, victimele fiind două femei. Faptele datează din 2013 și 2006, iar procesul în care este acuzat Weinstein trebuia să înceapă pe 9 septembrie, dar două noi capete de acuzare pentru comportament sexual agresiv i-au determinat pe avocații săi să ceară mai mult timp pentru a putea pune la punct o apărare. Weinstein, cunoscut drept unul dintre cei mai influenți producători de film din ultimele decenii, a pledat nevinovat la cinci capete de acuzare printre care se numără deja violul și comportamentul sexual agresiv. Dacă va fi găsit vinovat riscă pedeapsa cu închisoarea pe viață.

"Am impresia că lumea m-a uitat", a declarat Weinstein în interviul publicat duminică de The New York Post. "Am produs mai multe filme regizate de femei și despre femei decât oricare alt producător. Și vorbesc despre ce se întâmpla acum 30 de ani", a spus fostul magnat hollywoodian. "Nu vorbesc despre acum, despre acest moment în care este la modă (promovarea femeilor, n.r.)", a explicat acesta.

Citește și: Rapperul Roddy Ricch şi trupa The Who, în fruntea topului Billboard 200

"Am fost primul! Am fost pionier!", a spus Weinstein, care a acordat acest interviu la o zi după ce a fost supus unei operații la spate, în urma unui accident de mașină suferit în luna august.

"Munca mea a fost uitată", "totul a fost șters cu buretele din cauza a ceea ce s-a întâmplat", a mai spus producătorul. Lumea ar fi refuzat să îi dea dreptate în plin vârtej stârnit de apariția mișcărilor #MeToo și Time's Up împotriva hărțuirii la locul de muncă, a mai spus acesta.

"În 2003, Gwyneth Paltrow a primit 10 milioane de dolari pentru filmul «Stewardesa/ View from the Top»", a subliniat Harvey Weinstein, prezentându-se drept artizan al promovării salariilor egale între bărbați și femei la Hollywood. "Era actrița cel mai bine plătită din cinematografia independentă (în afara studiourilor majore, n.r.)", a afirmat Weinstein. "Mai bine plătită decât toți bărbații", a adăugat acesta.

Producătorul de film a refuzat însă să comenteze acuzațiile care i s-au adus.

Peste 70 de femei, printre care actrițe precum Angelina Jolie, Salma Hayek și Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariției, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein, în vârstă de 67 de ani, a negat acuzațiile, spunând că relațiile au fost consensuale.

Weinstein este subiectul mai multor anchete ale polițiilor din Los Angeles și Londra. La New York a fost și prima dată când a fost inculpat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.