Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Profesorul universitar clujean Ilie Rad a publicat al doilea volum din seria 'Viața ca un dar'

Profesorul universitar clujean Ilie Rad a publicat al doilea volum din seria 'Viața ca un dar'!

Consecvent promisiunii făcute – de a scrie o trilogie memorialistică, intitulată Viaţa ca un dar, urmând astfel şi sfatul lui Timotei Cipariu („să dau, de se poate, oareşcare impuls conaţionalilor miei la asemenea scrieri originare” (memorialistice) –, Ilie Rad a publicat recent un impresionant volum II al trilogiei sale (560 de pagini), abordând adolescenţa şi tinereţea (1970-1989), cu toate secvenţele importante ale vieţii sale: anii de liceu, stagiul militar, studenţia la Cluj, căsătoria, stagiatura de profesor la Timişoara, anii detaşării la Şcoala ”Ion Creangă” din Cluj-Napoca, naşterea celor doi băieţi, perioada de instructor la consiliul Judeţean Cluj al Organizaţiei Pionierilor, studiile, de trei luni, la fosta Academie „Ştefan Gheorghiu”, cartea termninându-se cu întâmplările trăite în decembrie 1989.

Vezi și: Profesorul universitar clujean Ilie Rad a publicat volumul 'Viața ca un dar': legătura cu Marin Preda sau Octavian Paler

„De-a lungul celor 20 de ani evocaţi, autorul surprinde întâlnirile sale cu mari personalităţi ale culturii române: (...)  În alte capitole pledează pentru integrarea lui Teofil Răchiţeanu în mişcarea echinoxistă, la a cărei apariţie poetul a pus umărul, ori recunoaşte, pe urmele lui Petru Poantă, că revista Echinox nu ar fi apărut, fără sprijinul direct al ministrului Tineretului de atunci, Ion Iliescu (detaliu pe care istoricii literari îl ignoră cu desăvârşire).

Fată de perioada comunistă, în care şi-a trăit o jumătate din viaţă, autorul se arată obiectiv, respingând atât perspectiva nostalgică, de idealizare, cât şi pe cea de diabolizare a acesteia, citând cu evidentă plăcere pe Ioana Bentoiu (fiica scriitoarei Annie Bentoiu), care spunea că „trecutul trebuie cunoscut cu subtilitate. În nuanţe, în detalii, nu în alb şi negru; cât mai clar, cât mai limpede” sau pe cunoscutul istoric Vlad Geogescu, fost angajat al postului de radio Europa Liberă, care afirma că 'nicio epocă nu a avut doar părţi rele, chiar şi vremea migraţiilor sau cea fanariotă au adus, cu ele, şi lucruri pozitive'”, se arată în prezentare.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.