„Noi suntem ăia fără de care nu se poate face niciun Guvern”. Acesta este, neoficial, sloganul UNPR. Și nu de ieri, de azi, ci din aprilie 2010, de la apariția oficială a formațiunii. UNPR nu a pus niciodată accent pe calitate, ci întotdeauna a reprezentat o prioritate cantitatea - pentru că doar ea putea fi vitală în cadrul unor negocieri cu mize mari. Dar care este profilul UNPR-istului standard?
Recunoscut oficial în aprilie 2010 de către Tribunalul București, UNPR s-a lansat în 1 mai 2010, în Piața Revoluției din Capitală, în cadrul unei petreceri cu mici și bere la care au participat aproximativ 6.000 de simpatizanți. Partidul, care susținea atunci de aproape o jumătate de an guvernarea PDL, autodefinit când de centru-stânga, când de centru, când de centru-dreapta, avea deja la momentul lansării 19 deputați și 6 senatori. Este vorba despre foști aleși ai PSD și PNL care formaseră în ianuarie 2010 Grupul Mixt Independent (la Senat), respectiv Grupul Parlamentar Progresist (la Camera Deputaților). Acestea au fost recunoscute ulterior după multe discuții în plen referitoare la legalitatea apariției unui noi structuri parlamentare la mijloc de mandat. Până la urmă progresiștii au găsit o chichiță legislativă care le-a permis să sfideze cutuma potrivit căreia grupuri parlamentare noi pot apărea doar la început de mandat, în urma alegerilor. Mult mai târziu, după ce pe piața politică a apărut Mișcarea Populară, deputații și senatorii și-au modificat statutul și au decis să clarifice problema, în sensul că formarea de noi grupuri parlamentare pe parcursul mandatului este interzisă.
Odată cu apariția UNPR a apărut și un nou tip de politician - mult mai toxic și viclean, nepăsător față de orientarea politică, lacom, doritor de studii înalte absolvite ușor, funcții-cheie și ranguri militare nemeritate, urcat pe culmile puterii politice în ciuda dosarelor penale sau a corupției de care erau acuzați. Un profil care a zguduit societatea incapabilă să taxeze tupeul dus la cote maxime, dovadă fiind faptul că partidul și-a triplat, în ultimii trei ani, numărul de parlamentari.
La început UNPR era o mână de oameni. Deputați și senatori plecați de la PSD și PNL se regăseau acum, fără nicio jenă, într-o platformă politică ce promitea echilibru. Stânga și dreapta, social-democrația și liberalismul nu mai aveau nicio însemnătate. „Noi suntem ăia fără de care nu se poate face niciun Guvern”, spunea mereu, potrivit unor surse interne, generalul Gabriel Oprea în timpul ședințelor de partid. Progresiștii și-au afirmat repede sprijinul pentru guvernul în funcție, Guvernul Boc. Puținii parlamentari de la început au primit „marea misiune”: aceea de a racola câți mai mulți parlamentari. Se promiteau funcții în deconcentrate, fonduri guvernamentale consistente, garantarea locului în colegiul în care parlamentarul fusese ales, plus sprijin în orice problemă. Toate aceste promisiuni erau garantate de însuși „domnul general”, prezentat de restul deputaților și senatorilor drept un tip integru, care a lăsat locul călduț de ministru al Apărării pentru că numirile sale în anumite funcții au deranjat oameni importanți, iar el nu a vrut să cedeze presiunilor. „Un adevărat om de onoare”, spuneau deputații și senatorii în încercările lor de racolare de noi colegi, uitând însă că Oprea își reluase rapid locul în MApN în decembrie 2009, când a decis să sprijine Executivul condus de Emil Boc.
În același timp timp, parlamentarii, majoritatea de la UNPR, alături de miniștri, secretari de stat și angajați ai instituțiilor publice au făcut coadă la Colegiul de Apărare. Dintr-o dată, cu toții deveniseră studioși și primeau diplome de master și doctorat pe bandă rulantă, sub atenta îndrumare a generalului Oprea. România Liberă scria în 2012 că deja Colegiul Național de Apărare devenise o „școală cu circuit închis”. Sute de nume bune din politica de atunci, din toate partidele, se înghesuiau să urmeze cursurile instituției de învățământ, ajungându-se până într-acolo încât la anumite cursuri erau prezente și câte 300 de persoane odată. Și uite așa, în doar câțiva ani, sub bagheta profesorului-general Oprea, instituția militară de învățământ și-a pierdut complet credibilitatea. Efectul UNPR asupra Colegiului de Apărare a devenit nimicitor: astăzi, celor care au urmat cursurile instituției de învățământ în perioada în care ea reprezenta ceva credibil, le e rușine cu acest lucru și de multe ori ascund acest aspect din CV-ul personal.
„Apelul bocancilor” e o altă găselniță găsită de Oprea pentru a-și răsplăti acoliții. Politica românească e acum plină de ofiţeri superiori de armată care şi-au primit gradele, în rezervă, ca civili, fără a absolvi Academia Militară, printr-o simplă decizie a Ministerului Apărării. Vorbim despre parlamentari din toate partidele, primari, președinți de Consilii Județene, dar și despre sportivi sau chiar artiști. Sunt celebre zvonurile potrivit cărora, odată la câteva luni, Gabriel Oprea îi chema pe toți parlamentarii la Cercul Militar, unde le erau luate măsuri pentru noi uniforme militare. Avansările în grad din 2011 și 2012 au umilit militarii de carieră, iar ulterior s-a încercat o reparație prin retragerea unor grade militare primite astfel, însă insuficient. Oprea deja lovise în cel mai de preț bun al Armatei Române: demnitatea.
Deputații și senatorii progresiști se delimitau fără jenă de partidele din care proveneau. Campion la acest aspect, nimeni altul decât Gabriel Oprea, care la dezbaterea moțiunii din iunie 2010 spunea, despre Victor Ponta: „I-am dus copilul la biserică cu toate că Victor Ponta nu are niciun Dumnezeu.”. Faptul că Ponta nu avea niciun Dumnezeu nu l-a împiedicat însă pe Oprea să sară în barca guvernării pesediste în mai 2012, imediat după căderea Guvernului Ungureanu.
Toamna lui 2012 avea să aducă multe dezamăgiri în rândurile progresiștilor. Promisiunile lui Oprea s-au dovedit a fi vorbe în vânt: o întreagă garnitură de deputați și senatori a fost eliminată. Oameni care, la înscrierea în UNPR, primiseră promisiunea garantării candidaturii în colegiul în care activau, erau acum aruncați precum o măsea stricată. Locul lor era luat de oameni mult mai potenți financiar și care nu îndrăzneau să aibă păreri diferite de ale mai-marelui general Oprea. Așa au dispărut de pe harta parlamentarilor UNPR parlamentari care puseseră osul la formarea partidului încă din primele zile sau personaje agresiv promovate de către partid în perioada lor de glorie: senatorii Ovidius Mărcuțianu, Vasile Nedelcu, Liviu Câmpanu, dar și mai mulți deputați care nu mai erau agreați de conducerea progresiștilor, printre care Luminița Iordache sau Eugenia Barna. Oprea „l-a executat” până și pe mai vechiul său camarad Anghel Iordănescu, căruia i-a tăiat șansa de a mai prinde un mandat de senator, oferindu-i un post de deputat - ofertă refuzată însă de Iordănescu, care s-a simțit jignit de faptul că prietenul său Gabriel Oprea nu și-a respectat taman față de el promisiunea de a-i asigura colegiul.
Racolările în UNPR au mers bine dintotdeauna: nu conta cine se înscrie, ci numele înscrișilor. Cantitate, nu calitate! Problemele penale, corupția, sau caracterul migrator de la stânga la dreapta și invers nu contează pentru progresiști. Așa s-a ajuns în situația în care UNPR a absorbit PIN-ul și, peste ani a preluat și garnitura defunctului PPDD. Marin Anton (fost PNL, fost PDL, fost PMP și în prezent membru UNPR, cercetat într-un dosar privind fapte de corupție pentru folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite) , Șerban Mihăilescu (zis „Miki-Șpagă, a cărui nume apare în dosarul Microsoft și care, după mulți ani de judecată, a fost achitat definitiv de instanța supremă într-un dosar în care era acuzat că primise drept mită mai multe arme de vânătoare), Liliana Mincă (controversata fostă șefă a Loteriei Române) sau Monica Iacob-Ridzi (aflată în prezent în închisoare) sunt doar câțiva dintre parlamentarii asupra cărora au fost acuzații grave de corupție. Aspectul penal nu a deranjat însă UNPR, care a primit cu brațele deschise pe oricine, ca să dea bine la număr și, implicit la negocieri. Nici măcar asupra marilor migratori din Parlament nu s-a făcut rabat. Așa se face că, în grupul UNPR de la Camera Deputaților regăsim astăzi până și un fost deputat FSN - Marian Enache.
Dualitatea este, se pare, elementul cheie al succesului UNPR, un partid aflat de 5 ani întotdeauna la guvernare. Dacă în urmă cu câteva luni Gabriel Oprea făcea turul televiziunilor pentru a explica cum partidul său rămâne alături de Victor Ponta și îl sprijină necondiționat, tocmai refuzul generalului de a demisiona a dus la căderea Guvernului Ponta. Apoi, după câteva bâlbe referitoare la faptul că susțin în continuare alianța din care fac parte, progresiștii au decis brusc, din nou, să schimbe macazul și au jurat sprijin necondiționat președintelui Klaus Iohannis, trădându-i, a doua oară, fără niciun regret, ci doar cu gândul lacom la guvernare, pe mai vechii prieteni social-democrați.
Viitorul acestui partid depinde acum de președinte: Va decide Klaus Iohannis să spună „nu” unui partid toxic, fără niciun fel de principii, capabil să calce de-a dreptul pe cadavre (vezi cazul polițistului Bogdan Gigină) pentru a rămâne la putere, dând astfel startul unei adevărate curățenii în politică? Ori va decide să facă un compromis de dragul voturilor UNPR, atât de importante creeării unei majorități parlamentare?
Comentează