Program de cooperare în educaţie, ştiinţă şi cultură, semnat între Guvernele Românei şi Mongoliei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 11-10-2016

Actualizat: 11-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: dialogcivic.gov.ro

Programul de cooperare în domeniile educaţiei, ştiinţei şi culturii între Guvernele României şi Mongoliei, care prevede oferirea anuală, în regim de reciprocitate, a unor burse de studii, a fost semnat marţi la Bucureşti, într-o ceremonie care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Potrivit unui comunicat al MAE transmis Agerpres, documentul semnat la sediul ministerului de secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, şi de ambasadorul Mongoliei în România, Lkhamsuren Dugerjav, prevede şi sprijinirea cooperării directe în domeniile ştiinţei şi tehnologiei, schimburile de bune practici şi de specialişti în domeniul academic, cultural şi de cercetare.

La ceremonia semnării documentului, Daniela Gîtman a subliniat că dezvoltarea cadrului juridic bilateral susţine şi amplifică relaţiile tradiţionale dintre România şi Mongolia, completând în mod benefic palierele politic şi economic şi susţinând dezvoltarea contactelor interumane. Ea a evidenţiat că Programul de cooperare oferă noi perspective de dezvoltare a schimburilor la nivel universitar, prin acordarea de burse de studii, încurajarea realizării unor proiecte de cercetare ştiinţifică în domenii de interes comun şi derularea de colaborări directe între universităţi, academii, organizaţii şi instituţii de cercetare. Secretarul de stat în MAE şi-a exprimat convingerea că documentul semnat va dinamiza cooperarea în plan cultural, inclusiv prin schimburi de profesori din domeniul universitar cultural, colaborarea între muzeele celor două state, facilitarea schimbului de experienţă în domeniul protejării şi restaurării patrimoniului cultural, precum şi prin participarea artiştilor din cele două ţări la manifestări internaţionale organizate în România şi Mongolia.

În marja evenimentului, secretarul de stat român şi ambasadorul mongol au avut o rundă de consultări asupra stadiului şi perspectivelor cooperării româno-mongole. În comunicat se arată că partea română a evidenţiat interesul special pentru dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale, atât în plan comercial, cât şi al promovării de proiecte comune de colaborare şi schimburi de experienţă în domenii precum energia, agricultura, turismul, sectorul minier, cercetarea şi dezvoltarea sau segmentul bancar. De asemenea, a fost punctată importanţa aparte a atragerii şi implicării studenţilor mongoli care au absolvit studiile universitare în România în susţinerea relaţiilor dintre cele două ţări. Ambele părţi au exprimat deschidere pentru continuarea extinderii cadrului juridic bilateral, ca instrument de stimulare a legăturilor româno-mongole.

Un element important al agendei de discuţii l-a constituit, conform MAE, colaborarea în plan regional şi implementarea rezultatelor Summitului Asia Europa (ASEM), desfăşurat în capitala Mongoliei, în iulie, şi la care a participat premierul Dacian Cioloş.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri