Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Programul 'Bebe Trusou': părinții constănțeni vor primi 2.000 de lei de la bugetul municipal pentru fiecare nou-născut

stiri.md
nou nascuti bebelusi

Consilierii locali ai municipiului Constanţa au votat marţi, într-o şedinţă ordinară, proiectul de hotărâre prin care se acordă părinţilor un ajutor de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut.

Potrivit proiectului de hotărâre iniţiat de grupul consilierilor social-democraţi, "Programul 'BEBE TRUSOU - sprijin financiar pentru nou-născuţi' participă direct la creşterea natalităţii, la promovarea îngrijirii nou-născuţilor, a bunăstării şi echităţii, la îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii şi la oferirea unor şanse egale tuturor copiilor, indiferent de mediul socio-economic sau etnic din care provin".

Astfel, se acordă 2.000 de lei/nou-născut, la nivelul municipiului Constanţa, prin intermediul unui card securizat şi nominal, pentru achiziţionarea de produse destinate nevoilor de creştere şi îngrijire a copilului, potrivit Agerpres.

"Solicitantul (unul dintre părinţi/părintele singur) va depune, fizic sau online, cererea tipizată pentru acordarea sprijinului financiar prin Programul 'BEBE TRUSOU - sprijin financiar pentru nou-născuţi', însoţită de actele justificative, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa. În urma analizării cererii, solicitantului i se va comunica dacă cererea este aprobată/respinsă sau necesită completări. Solicitanţii cu cereri aprobate vor primi cardul alimentat cu suma de 2.000 de lei/nou-născut. Cardul emis va avea valabilitate 1 an de la momentul emiterii. Nu vor fi percepute taxe de activare/administrare", se mai spune în proiect.

Beneficiarii care nu vor utiliza banii într-o perioadă de maximum 1 an de la momentul emiterii cardului nu vor mai putea utiliza suma rămasă pe card, banii fiind reatribuiţi noilor solicitanţi.

Cardul nu poate fi utilizat pentru retragere de numerar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.