DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Programul 'O șansă pentru cuplurile infertile-FIV' continuă: Încă 2.000 de cupluri sunt vizate de Primăria București

fertilizare in vitro

Primăria Capitalei a suplimentat programul „O șansă pentru cuplurile infertile-FIV” pentru încă 2.000 de cupluri, proiectul fiind votat în ședința CGMB de miercuri. Sprijinul financiar constă în acordarea a două vouchere în valoare totală de 13.800 lei pentru fiecare cuplu, scrie Agerpres.

„Având în vedere proiectul „O șansă pentru cuplurile infertile”, care a reprezentat demersul Municipiului București în ceea ce privește implicarea în domeniul încurajării creșterii natalității și a ratei fertilității, pe care îl putem catalogca drept exemplu de bună practică, solicitrăile de continuare a programului primite, întrucât aplicația de înscriere a fost închisă, ca urmare a atingerii numărului maxim de beneficiari, coroborate cu rata de succes, respectiv numărul de sarcini înregistrate ca urmare a procedurilor de fertilizare in vitro, considerăm oportună demararea proiectului „O șansă pentru cuplurile infertile FIV2”, se arată în proiectul votat miercuri în ședința CGMB.

Potrivit expunerii de motive, sprijinul financiar se va acorda sub formă de două vouchere: unul pentru medicamente, în valoare de 4.600 de lei și altul pentru proceduri medicale, în valoare de 9.200 de lei.

Citește și: PROTEST în Parlament, în timpul discursului Vioricăi Dăncilă: ce mesaj i s-a transmis premierului

Demersul de suplimentare a numărului de cupluri vine deoarece, așa cum a precizat Gabriela Firea într-un comunicat transmis presei în urmă cu câteva zile, rata de succes la FIV 1 a fost de 70%.

“Am luat decizia de a iniția etapă a doua a proiectului de fertilizare în vitro, pentru încă 2000 de cupluri, pentru că la FIV1 avem o rată de succes de 70%: dintre cele 159 de proceduri medicale decontate și finalizate, 112 sunt sarcini confirmate. FIV 1 și-a atins ținta pentru 1000 de cupluri, acesta este numărul actual al participanților la program. (...) Beneficiarii vor primi, ca și în cazul FIV 1, vouchere în două tranșe: în valoare de 4.600 de lei pentru medicamente și în valoare de 9.200 de lei pentru procedurile medicale”, a declarat Gabriela Firea, în comunicatul de presă menționat.

FIV 1 a fost aprobat în ședința din 28 martie a Consiliului General al Municipiului București, la propunerea primarului Gabriela Firea. Bugetul multianual alocat pentru perioada iunie 2018-decembrie 2019 este de 13.800.000 de lei, pentru 1.000 de beneficiari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.