Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proiecte din bani europeni de peste 205 milioane de lei finanţate de Ministerul Dezvoltării, prin POR

stiri bancare
credite neperformante bani apa

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Cseke Attila a semnat, joi, 24 de noi contracte de finanţare, în valoare totală de peste 205 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA, arată un comunicat de presă al instituţiei, potrivit news.ro.

Conform sursei citate, investiţiile din bani europeni vor ajunge în 11 judeţe prin proiecte ce vizează, printre altele, şi modernizarea infrastructurii cultural-recreative şi educaţionale, construirea de locuinţe sociale colective şi creşterea eficienţei energetice, astfel:

  • oraşul Panciu (jud. Vrancea), pentru modernizarea şi dotarea infrastructurii de educaţie preşcolară va beneficia de 6.015.273,34 lei
  • municipiul Sighişoara va beneficia de 20.114.127,27 de lei pentru restaurarea şi consolidarea sălii Mihai Eminescu şi reabilitarea străzii Nicolae Bălcescu
  • oraşul Mizil (jud. Prahova) va beneficia de 16.411.543,54 lei pentru un proiect ce vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii
  • Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău va beneficia de 29.997.000,74 de lei pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale universitare şi dotarea ”smart” corp B
  • comuna Coroisânmărtin (jud. Mureş) va beneficia de 3.772.524,92 lei pentru reabilitarea, extinderea şi dotarea infrastructurii pentru învăţământ obligatoriu în satele Coroisânmârtin şi Odrihei
  • comuna Bucşani (jud. Dâmboviţa), pentru extindere, modernizare şi dotare Şcoala „Dora Dalles” din satul Bucşani va beneficia de 3.445.145,97 lei
  • Citește și: BREAKING Dragnea a SCOS IEPURELE DIN PĂLĂRIE în fața judecătorilor...
  • comuna Daia Română (jud. Alba) va beneficia de 7.279.900,60 lei pentru reabilitare, dotare şi împrejmuire şcoală gimnazială Daia Română
  • municipiul Carei (jud. Satu Mare) va beneficia de 1.947.910,98 lei pentru modernizarea creşei de copii şi de 544.481,60 de lei pentru reamenajarea locului de joacă din Parcul Dendrologic Carei
  • în municipiul Mediaş (jud. Sibiu), pentru construirea de locuinţe sociale colective, inclusiv utilităţi şi amenajări exterioare, loc de joacă, pe str. Baia de Nisip, vor fi investiţi 19.148.807,84 lei şi încă 19.522.720,33 pentru un Centru Social Comunitar de Agrement şi Sport
  • municipiul Galaţi va beneficia de 2.783.240,30 lei pentru reabilitarea unui imobil din str. Alexandru Ioan Cuza nr. 24 în vederea înfiinţării unei creşe de copii
  • în judeţul Cluj, unitatea de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii va beneficia de noi dotări în valoare de 6.836.054,90 lei
  • municipiului Ploieşti (jud. Prahova) va beneficia de 22.376.891,00 lei pentru regenerare urbană in zona marginalizată, cartier Rafov
  • municipiul Câmpina (jud. Prahova) va beneficia de 3.772.524,92 de lei, printr-un proiect care vizează creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale
  • MApN va beneficia de 9.185.453,60 lei pentru reabilitarea termică a pavilionului C4 din cazarma 3416 Constanţa

Alte 8 proiecte, în valoare de peste 32 de milioane de lei, au ca obiectiv creşterea competitivităţii unor întreprinderi mici şi mijlocii, prin achiziţionarea de echipamente moderne şi diversificarea activităţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.