Proiectul Primăriei Sectorului 5 pentru consolidarea și reabilitarea Școlii gimnaziale I.G.Duca selectat de Ministerul Dezvoltării pentru semnarea contractului

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 12-05-2024

Actualizat: 12-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Prompt Media

Primăria Sectorului 5 a depus, încă de la începutul anului 2024, următoarele proiecte pentru Școala Gimnazială I.G.Duca:

- “Lucrări de consolidare, reabilitare, supraetajare parțială și extindere Școala Gimnazială I.G.Duca” în cadrul Programului Operațional Regional București – Ilfov. Valoarea totală a proiectului este de 61.844.329,58 lei (aproximativ 12 milioane euro), din care 4.329.103,07 lei (aproximativ 865.000 euro) contribuție de la bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

- “Lucrări de consolidare, reabilitare Școala Gimnazială I.G.Duca” în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, derulat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 33.875.474,76 lei (aproximativ 6,7 milioane euro), din care valoarea solicitată de la bugetul de stat 22.872.444,63 (aproximativ 4,5 milioane euro) lei și valoarea finanțată de la bugetul local 11.003.030,13 lei (aproximativ 2,2 milioane euro).

-În baza Ordinului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 1270/25.04.2024, proiectul ”Lucrări de consolidare, reabilitare Școala Gimnazială I.G.Duca”, depus în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, a fost selectat pentru semnarea contractului de dinanțare în valoare totală de 33.875.474,76 lei (aproximativ 6,7 milioane euro).

-În luna martie 2023, Primăria Sectorului 5 a depus la Primăria Municipiului București, documentația necesară pentru obținerea Certificatului de Urbanism pentru CONSOLIDARE, REABILITARE, SUPRAETAJARE PARȚIALĂ ȘI EXTINDERE Școala Gimnazială I.G.Duca. După opt luni, Primăria Municipiului București a emis două certificate de urbanism în care a schimbat soluția DALI.

-Ulterior, Primăria Sectorulului 5 a fost nevoită să modifice toată documentația DALI, ca aceasta să fie în conformitate cu certificatul de urbanism emis de Primăria Municipiului București.

-Primăria Sectorului 5 a făcut toate demersurile pentru emiterea certificatului de urbanism necesar demarării proiectului, înaintând către Primăria Municipiului București toate documentele solicitate în completare, a cerut înscrierea în audiență la Arhitectul Șef și a participat, împreună cu Arhitectul Șef al Sectorului 5 și proiectantul, la întâlniri cu reprezentanți ai departamentului de urbanism al Municipiului București.

-Urmare a tuturor acestor demersuri, Primăria Municipiului București a emis în octombrie 2023  certificatele de urbanism menționate anterior, cu mențiunea că au fost modificate soluțiile de arhitectură propuse inițial și, pe cale de consecință, au impus modificarea fundamentală a documentațiilor tehnice conform soluțiilor agreate de către PMB (în calitate de proprietar al imobilului și de emitent al Certificatului de urbanism, și ulterior al Autorizației de construire).

-Astfel,  în baza specificațiilor tehnice propuse a fost actualizată/refăcută Documentația pentru Avizarea Lucrărilor de Intervenții – DALI și a fost emis aviz de principiu al Arhitectului Șef al Municipiului București.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri