Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pronunțarea în cazul trezorierului PSD, amânată. Când va afla Mircea Drăghici prima sentință

constantin nicolescu

Judecătorii au amânat pentru 27 iunie prima sentință în dosarul în care sunt judecați trezorierul PSD, Mircea Drăghici, fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, și 38 de primari și viceprimari de comune.

La ultimul termen, DNA a cerut condamnarea lui Constantin Nicolescu și a lui Mircea Drăghici la câte 7 ani de închisoare cu aplicarea unui spor de doi ani, precum și confiscarea de la cei doi a sumei de 430.000 lei şi interzicerea ocupării unor funcţii publice după executarea pedepsei.

Dosarul a fost trimis în judecată în noiembrie 2015. Procurorii spuneau că prejudiciul total din dosar este de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă.

Deputatul PSD Mircea Drăghici a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale) şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).

Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).

În februarie 2015, Constantin Nicolescu a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare într-un alt dosar legat de fraude cu fonduri europene, însă el a fost eliberat condiţionat în mai 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.