Protest de AMPLOARE la Seul: Zeci de mii de sud-coreeni au ieșit în stradă - VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-11-2016

Actualizat: 19-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.asianews.it

Zeci de mii de manifestanţi au început sâmbătă să se reunească la Seul, pentru a patra oară în ultimele săptămâni, pentru a cere demisia preşedintei sud-coreene Park Geun-hye, implicată într-un scandal de corupţie, relatează AFP.

Manifestaţiile, cele mai importante din Coreea de Sud începând din anii '80, au reunit săptămâna trecută un milion de persoane în întreaga ţară.

Citește și: Nu uită de Trump nici la nuntă: Au sărbătorit făcând GESTURI OBSCENE spre clădirea președintelui

Potrivit agenţiei Xinhua, la demonstraţia din centrul Seulului ar urma să ia parte circa 500.000 de sud-coreeni. Manifestaţii similare sunt prevăzute pentru sâmbătă şi în alte 50 de oraşe din Coreea de Sud.

Organizatorii speră ca la demonstraţiile de sâmbătă să participe şi liceeni, care au intrat în vacanţă după ce săptămâna trecută au avut prevăzute examene.

Scandalul de corupţie se referă la o amică a preşedintei Park Geun-hye, Choi Soon-sil, arestată la începutul lunii noiembrie pentru fraudă şi abuz de putere, anunță Agerpres.

Choi (60 de ani) este acuzată că şi-a folosit influenţa asupra şefei statului sud-coreean pentru a constrânge mari grupuri industriale să facă viramente către fonduri obscure, de care ea s-a servit parţial în scopuri personale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri