Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Proteste în fața Guvernului împotriva noilor Legi ale siguranței naționale

declic protest

Comunitatea Declic organizează, miercuri, un protest la Guvern, faţă de ceea ce denumeşte ”Legile Securităţii’’. ”Nu vrem să trăim într-un stat miliţienesc”, transmit organizatorii, care cer coaliţiei ”să renunţe de urgenţă la modificările abuzive din legile privind siguranţa naţionale”.

”Comunitatea Declic vă invită, miercuri, 22 iunie, de la ora 11:00, în faţa Guvernului – intrarea din str. Paris - la o acţiune de protest prin care cere coaliţiei de guvernare să renunţe de urgenţă la modificările abuzive din legile privind siguranţa naţională. Serviciile şi-au făcut legi pe ascuns şi şi-au dat puteri tot mai mari. În forma actuală, legile securităţii sunt un atac la democraţie şi ne întorc pe vremea Securităţii. SRI şi SIE vor, printre altele, să oblige cetăţenii şi firmele să dea informaţii în numele „siguranţei naţionale”, dar şi ca Parlamentul şi Curtea de Conturi să nu mai verifice cum au cheltuit fondurile”, au transmis organizatorii, într-un comunicat de presă, informează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Comunităţii Declic, în timp ce procurorii pierd din autoritate, pentru că trebuie să anunţe serviciile dacă ar îndrăzni să ancheteze un angajat al acestora, preşedintele ţării primeşte mai multă putere asupra serviciilor.

”La acţiunea de protest Declic vor fi aduşi şi Supraveghetori, două personaje care au de câştigat dacă legile devin realitate. Supraveghetorii vor urmări în detaliu acţiunea civică şi vor raporta apoi”, au mai transmis organizatorii.

Potrivit acestora, peste 16.700 de cetăţeni au semnat petiţia ”Renunţaţi la măsurile toxice din proiectele privind securitatea naţională”.

În cadrul protestului, Comunitatea Declic va depune semnăturile la registratura Guvernului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.