DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Proteste violente în Bosnia - peste 130 de răniţi

proteste
Potrivit unei surse medicale din oraşul Tuzla, 30 de manifestanţi şi 104 poliţişti au fost aduşi în cursul zilei în spitalele din acest oraş, ei suferind răni provocate de obiecte contondente sau iritaţii oculare cauzate de gazele lacrimogene. Circa 7.000 de persoane, conform presei locale, sau 2.000 potrivit poliţiei, au protestat pentru a doua zi consecutiv la Tuzla şi au forţat cordonul forţelor de ordine care a încercat să împiedice accesul lor în sediul administraţiei regionale. Protestatarii au aruncat cu pietre şi cu cocteiluri molotov în poliţişti şi în clădire, toate ferestrele acesteia fiind sparte. Iniţiativa protestelor a aparţinut salariaţiilor companiilor de stat care nu le-au plătit salariile de mai multe luni, în special societăţile din industriile chimică şi forestieră. Manifestaţii de mai mică amploare au fost organizate şi la Sarajevo, Bihaci, Zeniţa şi Mostar, oraşe ale Federaţiei croato-musulmane, una dintre cele două entităţi ce compun Bosnia (cealaltă fiind Republica Srpska, entitatea sârbă). Şeful guvernului acestei entităţi, Nermin Niksic, a convocat o reuniune extraordinară a responsabililor din domeniul securităţii pentru a evalua situaţia. 'Tot mai mulţi oameni trăiesc în mizerie şi sărăcie, sunt înfometaţi. Poporul şi-a pierdut speranţa şi nu mai crede într-o îmbunătăţire a situaţiei. Protestul a rămas singurul lor instrument', comentează pentru AFP un analist local. În Bosnia rata oficială a şomajului este de 44%, dar Banca Centrală locală estimează că rata reală este de 27,5%, întrucât multe persoane lucrează fără forme legale. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.