Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a sfinţit duminică paraclisul „Sf. Mc. Ioan Rusul” al Parohiei Voitinel II, judeţul Suceava.
În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat că sfințirea unui locaş de cult se aseamănă cu sfințirea sufletului fiecăruia la Taina Botezului conform Basilica.ro.
„De la Botez ne-a făcut Dumnezeu biserici prin Duhul cel Sfânt pe care L-am primit în Taina Mirungerii și după Taina Sfântului Botez, noi am fost sfințiți să fim biserici, temple ale Dumnezeului celui Preaînalt”.
„Când am ieșit din cristelniță și după ce ne-am spălat, ne-am curățat, am murit și am înviat, am fost mirunși. Toate simțurile noastre, toată ființa noastră să fie sfințită și noi înșine să devenim biserici ale lui Dumnezeu”, a afirmat Preasfinţia Sa.
Paraclisul a fost construit în ultima lună, iar Parohia Voitinel II cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” a fost înfiinţată în luna mai a acestui an.
Comentează