Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PS Ignatie explică de ce trăirea credinței în inimă nu exclude participarea la slujbe

doxologia.ro
ignatie

Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat duminică Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Episcop Gurie la Catedrala din Orăștie, cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaș. Episcopul Hușilor a rostit o omilie în care a subliniat că trăirea discretă a credinței, în adâncul inimii, nu exclude participarea la slujbele Bisericii.

„Pericopa evanghelică ne vorbește despre două minuni săvârșite de Domnul Hristos: cu o femeie care avea hemoragie și cu fiica mai marelui sinagogii din Capernaum, Iair. Ambele persoane au trăit convingerea că disperarea poate fi convertită, metamorfozată, în credință”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie, potrivit basilica.ro.

Citește și: PROTEST la Timișoara: piețarii din Iosefin au ieșit în stradă NEMULȚUMIȚI de închiderea piețelor

„Conform tradiției iudaice, un om care avea hemoragie nu avea voie să intre în templu, să aducă jertfe”, a explicat el.

„Probabil suferința spirituală a acestei femei era mult mai intensă decât cea fizică, fiind privată de această bucurie – specifică oricărui om care crede în Dumnezeu – să meargă să se roage și să aducă jertfe.”

„Hristos, care cunoaște inima fiecărui om, a simțit că s-a apropiat de El un suflet delicat, dar cu o credință extraordinară, un suflet deznădăjduit, dar cu convingerea lăuntrică că numai Dumnezeu poate să spulbere și să convertească disperarea în credință”, a continuat ierarhul.

Părintele episcop a adăugat că „femeia se gândea să rezolve infirmitatea ei în taină, numai în convorbirea minții și a inimii ei cu Dumnezeu, fără să mai știe nimeni. Hristos îi spune că credința ei discretă a salvat-o”.

„Este nevoie de multă discreție și noblețe atunci când ne trăim credința”, a mai afirmat el.

„Cu cât cineva face caz de formele exterioare ale credinței, cu atât să ne îndoim de autenticitatea acesteia. Un om care Îl trăiește pe Dumnezeu în adâncul inimii sale nu face spectacol din credința sa, ci trăiește totul în taina sufletului său”, a precizat Episcopul Hușilor.

Cu toate acestea trăirea credinței în adâncul inimii, în discreție, nu exclude participarea la slujbele Bisericii, ci dimpotrivă, prezența la Liturghie este semnul cel mai firesc al autenticității credinței:

„Sunt mulți oameni care vin sporadic la biserică, dar care spun că sunt credincioși. Nu prea merg la biserică, dar afirmă că Îl trăiesc pe Dumnezeu în adâncul inimii lor”, a spus ierarhul.

„Este evident că nu avem căderea să punem la îndoială o astfel de mărturisire, însă ne putem gândi că maniera în care acela își trăiește credința că este aidoma cu cel care spune despre o anumită persoană că o iubește, că ține la aceea, că are o comunicare specială, dar nu vrea să se întâlnească niciodată cu ea”, a menționat el.

Episcopul Hușilor a subliniat că „femeia din pasajul evanghelic a fost plină de noblețe, dar nu a stat acasă. Știind că Hristos va trece prin localitatea ei, a mers acolo, să Îl întâlnească, să Îl vadă, să Îl atingă”.

„Proba dragostei este să-i întâlnim pe cei pe care îi iubim”, a mai spus Preasfințitul Părinte Ignatie.

Anul acesta s-au împlinit 75 de ani de la sfințirea Catedralei Ortodoxe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Orăștie. Piatra de temelie a fost pusă în 1936. Arhitectura sfântului locaș combină mai multe stiluri (romanic, gotic, bizantin) și are un singur turn. Pictura interioară este în stil neobizantin, iar cele cinci clopote au fost turnate în bronz la Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.